Președintele Klaus Iohannis insistă pe ideea alegerilor anticipate. El a anunțat, miercuri, după ședința CSAT de la Palatul Cotroceni, că ar fi cel mai bine ca în primăvară să fie organizate alegeri anticipate parlamentare.

El a susținut că va discuta cu toți liderii politici despre alegeri anticipate. „Eu cred că ar fi bine să mergem spre alegeri anticipate în primăvara anului viitor. Voi avea discuții cu toți liderii politici”, a arătat șeful statului.

Iohannis a fost chestionat și pe marginea posibilității ca PSD să nu fie de acord cu alegerile anticipate.

„PSD a fost întodeauna în dezacord cu tot ce am propus eu și PNL, nici nu contez pe ei. PSD a fost sancționat drastic de electorat. Dacă au înțeles ceva, bine, dacă nu, continuăm și fără ei”, a punctat președintele.

El a abordat și tema alegerii primarilor, susținând că aceștia ar trebui să fie aleși în două tururi de scrutin, iar președinții de consilii județene să nu fie aleși direct, ci din rândul consilierilor județeni.

„Eu îmi doresc ca primarii să fie aleși în două turururi. Există mai multe inițiative în Parlament care sunt discutate și sunt formațiuni care își doresc acest lucru, de exemplu PNL, dar sunt formațiuni refractare, de exemplu PSD. În continuare, guvernul și PNL vor căuta cele mai bune soluții pentru a promova o legislație sau pentru a accepta o legislație de acest tip de modificare. Am discutat acest lucru doar de principiu. Cum se va ajunge acolo încă nu a fost definitivat”, a comentat Iohannis.