Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,93%, la 8.582,18 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 1,88%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 1,73%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 1,37%.

Indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 2,33%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 1,46%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat schimburi de 12,04 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea, cu 6,9 milioane de lei, şi Romgaz, cu 4,97 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UAMT, în creştere cu 6,67%, Societatea de Construcţii Napoca (+5,91%) şi Transgaz (5,78%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Ves SA (-12,8%), SSIF BRK Financial Group (-5,66%) şi Mecanica Ceahlău (-3,85%).