Acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai lichide miercuri, la Bursa de la Bucureşti, generând schimburi în valoare de 3,4 milioane de lei, în condiţiile în care valoarea totală a tranzacţiilor pe Bursa de Valori București (BVB) a fost de numai 14,84 milioane de lei (3,06 milioane de euro), transmite Agerpres.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au fost urmate de titlurile Fondul Proprietatea (1,26 milioane de lei) şi BRD – Groupe Societe Generale (740.306 lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile societăţii Grupul Industrial Electrocontact, care s-au apreciat cu 9,09%, urmate de cele ale Alumil Rom Industry (5,33%) şi BRD – Groupe Societe Generale (1,93%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Condmag (-11,11%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-5,53%) şi Mecanica Ceahlău (-3,33%).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,09%, ajungând la 8.531,26 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o apreciere de 0,07%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în creştere cu 0,11%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,08%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,2%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a fost pe plus cu 0,26%.