Colaborarea dintre Toyota și Suzuki devine din ce în ce mai strânsă. Cei doi constructori au anunțat că explorează o serie de colaborări încă din 2016, iar în primăvara acestui an au dezvăluit că vor dezvolta în comun mașini electrice și sisteme autonome, cu scopul de a reduce costurile.

Acum, Toyota anunţă că a ajuns la un acord cu Suzuki pentru un transfer de acțiuni, scrie Automarket. Astfel, Toyota va cumpăra 5% dintre acțiunile Suzuki pentru echivalentul a circa 820 de milioane de euro, în timp ce Suzuki va cumpăra 0,2% dintre acțiunile Toyota pentru circa 410 milioane de euro. Cei doi constructori auto niponi susţin că vor rămâne în continuare rivali, însă este necesar să facă faţă provocărilor industriei auto prin „integrarea mai adâncă a relațiilor în noi domenii de activitate”.

Pe lângă dezvoltarea comună a mașinilor electrice și sistemelor autonome, Toyota intenționează să ofere propriile tehnologii hibride celor de la Suzuki, tehnologii testate cu succes pe modelul Prius. În plus, strict pentru piața europeană, Suzuki ar putea dezvolta modele hibride bazate pe platformele lui RAV4 și Corolla Wagon. În schimb, Suzuki ar urma să contribuie prin furnizarea de motoare pentru brandurile Toyota și Denso, iar acestea ar urma să fie produse la uzina deținută de Toyota în Polonia.