Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a făcut comentarii incendiare într-un interviu pentru psnews. El a ținut să-i caracterizeze într-un singur cuvânt pe principalii actori politici ai momentului dar și pe cei care țin vie agenda publică.

Despre Viorica Dăncilă, Traian Băsescu a comentat: „Nu poate fi descrisă într-un cuvânt doamna Dăncilă. Mie îmi schimbă impresia doamna Dăncilă. Se pare că Dragnea a crezut-o păpușă manipulabilă. A reușit el un timp, dar iată că atunci când vine vorba de justiție pur și simplu îi spune STOP. Doamna Dăncilă, dacă îmi este permis, în general e o femeie cu bun simț. Poate n-a fost la locul potrivit, însă timpul mă tem că o să o facă un prim-ministru care o să își facă treaba autonomizându-se față de Dragnea”.

La Liviu Dragnea, fostul președinte a fost mult mai direct, spunând despre el că este un „Mafiot. “Ieri l-am definit ca fiind cancerul mecanismului de funcționare a statului. Hai să îi spunem cancer pentru că în mod netransparent îi împinge pe alții să facă lucruri pe care le vrea el și din păcate multe i s-au întâmplat”.

În ceea ce-l privește pe Călin Popescu Tăriceanu, fost președinte l-a caracterizat dret „Purtător de papion”.

Despre Tudorel Toader, Traian Băsescu a comentat: „Eu i-aș spune perfidul Toader. I-a jucat de i-a rupt pe toți ăștia din PSD și nu le-a dat ordonanța. I-a jucat pe toți cum a vrut el și e un perfid”.

La Augustin Lazăr lucrurile au fost un pic mai complicate. “Mi-e greu să îl etichetez. Nu mi-e clar. Eu am avut o impresie bună despre el pentru că a venit cu eticheta de procurorul care a recuperat brățările dacice, dar lucrurile se complică în momentul de față. Mi-e greu să îl etichetez”, a declarat Traian Băsescu.

În ceea ce o priveste pe Laura Codruța Kovesi, fostul șef al statului a precizat că aceasta este „Dură. Așa s-a purtat, neavând mamă, neavând tată, negândindu-se că a aresta oameni, înainte să știi că sunt vinovați, este un lucru grav. Pe de altă parte, mă bucur că un român concurează pe o funcție europeană atât de importantă. Din partea mea, aș vrea să câștige postul”.