Își dă sau nu Ludovic Orban demisia? Ce spune Traian Băsescu

Fostul președinte al României susține că premierul Ludovic Orban nu va demisiona din funcție pentru a provoca alegeri anticipate, deoarece are destulă experință pentru a nu executa ceea ce i se spune. Traian Băsescu este încrezător că Ludovic Orban va găsi o cale corectă de a rezolva problemele.

”De ce să mergem în anticipate, mi-e greu să înâeleg. Orban, în mod categoric, nu va merge ca un soldățel de plumb să își depună demisia. Este un politician crescut în partid, nu e un politician amator căruia să-i spui ce să execute. Eu cred că Orban va pune problemele foarte corect și în spațiul public dacă este nevoie”, a declarat Traian Băsescu.

Ce se întâmplă dacă, până la urmă, Orban demisionează

”Gândiți-vă că de la demisia premierului urmează 3 luni de incertitudini. Ne băgăm singuri într-o criza politică în care nu ne cheamă nimeni. Ne ducem, așa, năuci. Va fi foarte greu de înțeles în cancelariile aliate de ce un guvern fără probleme, lăudat de UE și de NATO ca un guvern al speranței se trezește peste noapte să își abandoneze mandatul pentru că are cineva hachita alegerilor anticipate”, a mai declarat Traian Băsescu.