Traian Băsescu intervine în disputa dintre preşedinte Klaus Iohannis şi Guvern pe tema dublării alocaţiei pentru copii. Fostul preşedinte spune că şeful statului n-a fost corect faţă de Guvern când a promulgat legea care prevede majorarea acestor alocaţii.

„Știe că Guvernului o să-i fie foarte greu – o dată; în al doilea rând, politica corectă a României, din acest punct de vedere, este să încurajeze mamele, și nu să dea creșteri de alocații pentru copii”, a declarat Traian Băsescu pentru Digi24.

Indemnizaţii pentru mame, nu alocaţii

În plus, actualul europarlamentar PMP a explicat de ce i se pare că ar fi fost mai important pentru autorităţi să mărească indemnizaţiile pentru mame în acest moment şi nu alocaţiile.

„Noi avem nevoie, în momentul de față, să încurajăm mamele să facă copii, deci cele care au serviciu și se hotărăsc să facă un copil trebuiesc ajutate. Aș fi mărit indemnizația pentru mame, și nu alocația pentru copii”, a explicat Băsescu.

Ce spune fostul preşedinte despre majorarea pensiilor

Traian Băsescu a comentat şi subiectul măririi pensiilor cu 40%. El spune că premierul Ludovic Orban ar putea pierde capital politic exact cum a păţit şi fostul preşedinte, dacă nu măreşte pensiile şi nu explică din timp situaţia.

„Dacă va face ca mine, va avea de pierdut. Adică dacă nu va face mărirea și nu va explica din vreme”, a mai declarat Băsescu.


Te-ar putea interesa și: