Fostul președinte susține că după ce a încercat să îi împingă pe Olguța Vasilescu și pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor, ultima propunere a lui Dragnea, Răzvan Cuc, trădează un clientelism ieftin.

Și asta pentru că Răzvan Cuc a fost tras de mai multe ori pe linie moartă în ultimii ani, acest lucru însemnând că nivelul său de profesionalism era mult prea scăzut chiar și pentru PSD.

Nefericitul Răzvan Cuc a fost nevoit să demisioneze la cererea PSD din Guvernul Grindeanu, apoi a fost remaniat pentru incompetenţă, tot de PSD, din Guvernul Tudose, pentru ca acum să fie redescoperit de Daddy ca fiind soluţia de „profesionist sadea” pentru Ministerul Transporturilor. Clientelism ieftin!”, a afirmat Traian Băsescu, miercuri pe Facebook.

Fostul președinte al României lansează un atac și la adresa baronilor din PSD, întrebându-se retoric cum este posibil ca aceștia să fi devenit atât de slabi încât să accepte pe nemestecate toate mișcările lui Dragnea, indiferent de cât de mult rău fac partidului.

„Oare cât de slabi şi neluaţi în seamă au ajuns baronii PSD ca să-l lase pe Dragnea să-l impună pe „deplin compromisul profesional” Răzvan Cuc, ei ştiind că acest lucru face rău şi imaginii PSD? Eu cred că preşedintele Iohannis va acţiona în interesul României şi nu în interesul mărunt al lui Dragnea. P.S. – Poate domnul Cuc are un dram de responsabilitate şi renunţă la nominalizare”, a conchis Băsescu.