Traian Băsescu a afirmat că, în calitate de viitor europarlamentar PMP, partid membru al Popularilor Europeni, îl va vota pe Manfred Weber la şefia Comisiei Europene, însă are un alt favorit din rândul popularilor deoarece pe cel dintâi îl consideră foarte slab.

„Eu cred ca Weber este un candidat foarte slab. De regulă funcţia de preşedinte al Comisiei Europene o ocupă cineva care are experienţă de prim-ministru”, a declarat Băsescu, la B1 TV.

„Sigur că o să-l votez, dar realitatea este că este un om care a fost pe lângă administrație, a fost în diverse funcții, dar nu o funcție de execuție pe care să o ducă o perioada îndelungată. Ministru nu a fost niciodată. În aceste condiții, este un alt popular care este superb. Michel Barnier e unul dintre marii grei europeni, este cel care a negociat cu Regatul Unit brexitul, un om cu o experință extraordinară și care a pierdut la o diferența mică în congresul la care Junker a candidat pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Are avantajul că e și un pro-român convins. Întotdeauna a încercat să ajute România”, a mai precizat Băsescu.

Relaţiile dintre PMP şi PPE nu sunt foarte bune în ultima perioadă. La întrunirea PPE de la Sibiu, care a precedat summitul UE, reprezentanţii PMP şi ai UDMR, partide membre ale popularilor europeni, nu au fost invitaţi.

Te-ar putea interesa și: