Doliu în Brigada Rutieră, un polițist în vârstă de 35 de ani care se afla în timpul său liber, s-a stins din viață. Acesta a fost implicat într-un accident grav de circulație pe DN 76, pe raza comunei Şoimuş din Hunedoara, situată în apropiere de Deva.

Potrivit ultimelor informații, polițistul conducea un autoturism marca Trabant cu care se deplasa din direcţia Brad către Deva. Se pare că acesta ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina în care se afla a pătruns pe contrasens, fiind spulberată frontal de un autoturism marca Dacia, condus din sens opus de un bărbat de 40 de ani. În urma impactului deosebit de violent, tânărul poliţist din Trabant a murit pe loc.

Oamenii din zonă au sunat imediat la 112, iar la locul accidentului s-au deplasat echipaje SMURD, ale Ambulanţei, dar şi poliţiştii şi pompierii de la Descarcerare. 13 pompieri s-au ocupat de descarcerarea bărbatului, care a fost în final declarat decedat.

Polițistul a pierdut controlul volanului

În urma accidentului, circulația pe drumul județean a fost blocată.

„Pompierii Detaşamentului Deva cu o autospecială mixtă, o descarcerare grea, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă au ajuns în căteva minute la locul impactului dintre un autoturism Trabant şi o autoutilitară.

În autoturism cei 13 pompieri implicaţi în operaţiune au găsit un bărbat, în vârstă de 35 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. Bărbatul a fost declarat decedat de echipajul cu medic al SAJ.

Pompierii au acordat îngrijiri medicale şoferului autoutilitarei, ce avea răni uşoare, şi l-au transportat conştient şi cooperant la UPU Deva. Circulaţia pe drumul judeţean a fost blocată aproximativ o jumătate de oră până la finalizarea operaţiunilor de salvare şi a cercetărilor la locul accidentului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Sursa foto: Facebook / ISU Hunedoara