Jucătorul brazilian de fotbal Alex Apolinario (24 ani), component al echipei portugheze Alverca, a murit joi, la patru zile după ce s-a prăbuşit pe teren într-o partidă contra celor de la Uniao de Almeirim, din liga a treia valorică.

Clubul Alverca a informat, într-un comunicat, că jucătorul a încetat din viaţă la spitalul Vila Franca de Xira, unde fusese internat de duminică, şi că ”va oferi tot sprijinul necesar rudelor sale”. Gruparea a anulat toate activităţile planificate.

A primit imediat asistenţă medicală

Brazilianul Alex Apolinario s-a prăbuşit pe teren din cauza unui stop cardio-respirator, duminică, în timpul meciului.

El a fost transportat la spitalul din oraşul echipei sale, starea sa fiind atunci stabilă. Meciul a fost suspendat, iar jucătorii s-au îmbrăţişat la mijlocul terenului.

Brazilianul în vârstă de 24 de ani a căzut secerat în minutul 27 al partidei, provocând o reacţie imediată a coechipierilor şi staff-ului tehnic, conform unui comunicat al echipei Alverca publicat pe pagina sa de Facebook.

Jucătorul a primit imediat asistenţă din partea medicilor clubului Alverca, cu defibrilatorul din dotare.

Apolinario a fost la acel moment stabilizat, dar medicii spuneau că următoarele zile sunt cruciale pentru recuperarea sa.

Cazuri tragice în România

Nici România nu este străină de astfel de cazuri tragice. Ultimul caz răsunător a fost al camerunezului Patrick Ekeng, decedat după ce s-a prăbușit pe teren, în timpul unui meci disputat pe stadionul Dinamo din București.

Ekeng a murit la vârsta de doar 26 de ani, în timpul meciului dintre FC Dinamo București și Viitorul Constanța, în data de 6 mai 2016.

Medicul de la Ambulanța Puls care l-a preluat pe Ekeng de pe stadionul Dinamo pe 6 mai, când s-a prăbușit fără suflare în timpul unui meci, a fost acuzat de ucidere din culpă.

Alte nume de fotbaliști care au murit pe terenul de joc în România sunt Cătălin Hâldan, Ștefan Vrăbioru sau portarul echipei Universitatea Craiova, Cristian Neamțu.

Michael Klein este, de asemenea, un fost mare fotbalist român, de origine germană, care a murit în Germania, în timpul unui meci de fotbal de sală.