Alte două persoane au murit din cauza gripei, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din judeţul Timiş şi o femeie în vârstă de 71 de ani din Bucureşti. Ambii aveau condiţii medicale preexistente şi nu erau vaccinaţi anti-gripal, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Un bărbat în vârstă de 70 ani, din judeţul Timiş, a murit din cauza gripei. Acesta a confirmat cu virus gripal tip A, în curs de subtipare, având condiţii medicale preexistente, dar nu era nevaccinat anti-gripal. Acesta a murit marţi, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Alt pacient care a murit este o femeie în vârstă de 71 de ani, din Bucureşti, confirmată cu virus gripal tip A, nesubtipat. Şi ea avea condiţii medicale preexistente, dar nu era vaccinată anti-gripal. Pacienta a murit luni.

Săptămâna trecută, numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat, iar în urma acestor date, specialiştii au declarat debutul sezonului gripal, determinat de caracterul epidemic al ultimei săptămâni, a anunţat, în 17 decembrie, ministerul Sănătăţii.

În acest sezon, ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1.300.000 de doze şi până în acest moment au fost vaccinate prin cabinetele medicilor de familie 1.244.299 de persoane din categoriile de risc, care beneficiază de vaccinare gratuită.
Din cauza creșterii alarmante a cazurilor de gripa, Spitalul din Târgu Jiu este primul care a intrat in carantina.

Iar la Iași spitalele și-au luat măsuri de siguranța și au achiziționat testele de depistare rapidă a virusului gripal.
În Buzău a izbucnit un focar de gripă la Grădiniță nr 8. 6 copii cu vârste între 4 și 5 ani, din aceeași grupă, au fost diagnosticați cu gripă, la sfârșitul săptămânii trecute. Astăzi, doar trei colegi de-ai lor erau la grădiniță.

Ca sa ne protejam de virozele respiratorii trebuie să purtăm măști, să ne spălăm pe mâini și să folosim batiste de unică folosință. Și, foarte important este să nu confundam gripa cu răceala.

 

La Institutul Matei Balș numai în weekend s-au prezentat aproape 1300 de persoane cu afecțiuni respiratorii, de la bebeluși și până la persoane de 80 de ani.

Conform procedurilor, dacă numărul cazurilor crește cu 20 la sută, față de media ultimelor trei săptămâni, se declara oficial epidemia de gripă.

Nu se întâmplă numai la noi

În Statele Unite, în 2017, 80.000 de persoane au decedat din cauza gripei și a complicațiilor. Dintre aceștia 180 erau copii, iar 80% nu erau vaccinați. În ceea ce privește adulții 90% dintre cei care au decedat aveau peste 65 de ani. 

România ocupa în 2018, pentru al doilea an consecutiv, ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sănătate, cu un sistem medical mai slab decât Bulgaria, Albania, dar și decât țări din fosta Iugoslavie, precum Macedonia sau Muntenegru.

 

Te-ar putea interesa și: