Draga Olteanu Matei, în stare gravă la spital. Recent, o serie de declarații susținute de doctorul Cimpoeșu despre starea de sănătate a actriței  au atras atenția publicului. Amintim că marea actriță a ajuns de urgență la Spitalul Spiridon din Iași, vineri seară, după ce a suferit o hemoragie superioară. Draga Olteanu Matei a ajuns, vineri seară, la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași, transferată de la Spitalul Județean Piatra Neamț, din cauza unei hemoragii digestive superioare.

Medicii au reușit să o stabilizeze pe marea actriță. Aceasta comunică cu echipa medicală, după ce i s-a făcut o transfuzie de sânge, și speră într-o evoluție favorabilă. În aceste momente se află în secția terapie intensivă.

Actrița, testată de COVID-19

Actriței i s-a făcut și test Covid-19, acesta fiind protocolul medical.

„Pacienta a fost adusă în urgenţă la Spitalul Sf Spiridon de la Spitalul Piatra Neamţ în UPU. A suferit o hemoragie digestivă superioară, cea mai probabilă cauză fiind tratamentul anticoagulant pe care pacienta îl ia de mai multă vreme pentru o afecţiune cardiovasculară. Este vorba de o pacientă cu afecţiuni cronice cardiovasculare şi endocrine, o pacientă care a fost preluată în urgenţă, unde s-a început terapia. Este la ATI pentru Clinica de Gastroenterologie şi Hepatologie. A fost tratată, sedată, investigată, este stabilizată în acest moment. Se fac eforturi ca starea ei să devină una stabilă în continuare. La început pacienta a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratament, apoi pentru investigaţii, pentru endoscopie a fost sedată şi este sub terapie intensivă în continuare”, a precizat Cimpoeşu.

Potrivit acesteia, Draga Olteanu Matei a fost testată pentru virusul SARS-CoV2, rezultatul urmând să vină în cursul zilei.

„S-a luat un test aşa cum se procedează pentru toţi pacienţii care se internează în orice clinică a spitalului. Ceea ce contează este terapia de urgenţă, în acest caz transfuzia de sânge, tot tratamentul pentru o hemoragie digestivă superioară. Rezultatul va veni în cursul zilei de astăzi. Nu erau semne care să ne ducă cu gândul la o infecţie SARS-CoV2. Este în zona tampon a ATI, pentru că aşa sunt trataţi toţi pacienţii până la venirea testului. Se face intervenţia chirurgicală, intervenţia endoscopie, orice intervenţie are nevoie pacientul dar, evident, cu precauţie până la venirea rezultatelor testului”, a spus Diana Cimpoeşu.

Cât de dificilă a fost operația?

Conform acesteia, în următoarele ore şi zile este importantă evoluţia stării de sănătate a actriţei.

„Ţinând cont că e pacient vârstnic, cu afecţiuni cardiovasculare, endocrine, gastrointestinale, orele şi zilele următoare sunt foarte importante. Acum este sedată, sub ventilaţie invazivă care necesită sedare şi anestezie generală pentru confortul pacientului. Importantă a fost stabilizarea hemodinamică. (…) E foarte important ca pacientul să beneficieze de tot ceea ce înseamnă terapie, oxigen, sânge, intervenţie endoscopică. Toate se fac într-o stare specială, aşa cum sunt toţi pacienţii în terapie intensivă. Pentru toţi pacienţii care ajung în şoc hemoragic este la fel de serioasă intervenţia. Nu a fost diferită în cazul acestei paciente. Este monitorizată în fiecare minut. Nu s-a pus deocamdată problema unei intervenţii chirurgicale. S-a făcut o intervenţie endoscopică din cadrul Specialităţii de Gastroenterologie şi Hepatologie”, a adăugat medicul. A

„Aparținatorii s-au interesat de ea, la noi a ajuns cu ambulanța spitalului de la Piatra Neamț. Perioada critică, ținând cont de afecțiunile pe care le mai are,  sunt importante și zilele viitoare. Acum este sedată, a comunicat cu cei de la spital aseară, dar acum este sedată și ventilată pentru confortul pacientului.

Este foarte important ca pacientul să beneficieze de tot ce înseamnă sânge, terapie. Toate se fac într-o stare specială”, a declarat dr. Cimpoeșu de la Spitalul Spiridon din Iași.

”Doamna a ajuns transferată de la Spitalul Județean Piatra Neamț pentru o Hemoragie Digestivă Superioară. A fost evaluată în urgență. S-a început transfuzia de sânge, fiind vorba de o hemoragie importantă. Este internată în acest moment în ATI. Este conștientă.

Comunică cu echipa medicală. S-au început manevrele diagnostice și terapeutice și sperăm ca evoluția sa fie una favorabilă. Doamna are și alte patologii. Are afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni endocrine care bineînțeles trebuie evaluate și tratate în continuare. Starea doamnei este una stabilă după primele manevre terapeutice, în primul rând după transfuzia de sânge, reumplerea volemică și toate celelalte tratamente făcute în urgenţe se continuă în ATI.

Draga Olteanu Matei este internată în clinica de gastroenterologie și hepatologie, dată fiind competenţa acestei clinici în tratarea acestor urgenţe majore”, explica medicul vineri seară.