Patronul a fost reținut deja marți şi va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru ucidere din culpă și alte capete de acuzare. Firma deținută de acesta, Bistim Dera, a avut o cifră de afaceri în 2018 de 142.759 de lei, cu profit 89.556 lei. Conform informațiilor fiscale firma nu ar avea niciun angajat.

Pe pagina de Facebook a firmei figurează tarifele de dezinsecție, care încep de la 100 de lei pentru un apartament cu o cameră şi ajung la 200 de lei pentru case, vile sau scările de bloc. Pe lângă cele două blocuri unde au fost semnalate tragediile, firma a mai făcut deratizare şi dezinsecţie în alte cinci spaţii din Timişoara, au stabilit anchetatorii.

Conform unor surse din anchetă, în apartamentele vecine cu cele în care s-au produs tragediile nivelul substanțelor descoperite de specialiști este unul foarte mare. Aceștia vorbesc de substanțe cu grad 1 de toxicitate indicate de aparatele cu care se fac măsurători.

Locuințele din primul loc în care s-a semnalat toxicitate foarte mare sunt nelocuite și ar fi perete în perete cu apartamentele în care au murit un bebeluș de 10 zile, respectiv un copilaș de 3 ani și mama acestuia, de 29.

Cel de-al doilea bloc, evacuat luni, în jurul orelor 22:30, este în apropierea acestuia. Aici s-a făcut deratizare într-un singur apartament. În locuință, specialiștii în cercetare chimică au descoperit o substanță extrem de toxică.