Se spune că pentru a avea prosperitate și noroc în anul următor trebuie să respecți anumite tradiții și obiceiuri. Unele persoane se bazează pe acestea pentru a avea succes pe toate planurile.

Poartă ceva nou și ceva roșu

De Revelion este foarte important să porţi haine noi, pentru ca în anul care vine să te înnoiești din toate punctele de vedere și să primești cât mai multe daruri.

De asemenea, este de preferat să porți ceva roșu pentru a avea un an plin de noroc și plin de iubire, deoarece această culoare reprezintă veselia și dragostea. Se mai spune că roșul alungă toate energiile negative.

Mănăncă pește și struguri

Un alt obicei străvechi este acela de a mânca pește în noaptea de Revelion, pentru a evita toate problemele și obstacolele din noul an precum „peștele se strecoară în apă”.

De asemenea, este bine de știut faptul că strugurii au o semnificație aparte în seara de Revelion. Pentru a avea noroc în noul an trebuie să mănânci 12 boabe.

Cele 12 boabe de struguri reprezintă prosperitatea în cele 12 luni ale anului următor.

 

Pune pe masă fructe și legume

 

Fie că le vei mânca sau nu, în seara de Revelion este bine să ai fructe rotunde pe masă.  Fructele simbolizează vitalitate, sănătate, iar forma sferică a acestora este asociată cu șansele la perpetuitate în lucrurile bune din viața ta.

Legumele verzi joaca și ele un rol foarte important. Tot ce este verde este asociat cu banii pe care îi vei câștiga în anul următor. Așadar, este indicat să mănânci tot felul de verdețuri pentru a atrage bunăstarea financiară.

 

Evită certurile

Este foarte important ca acest an să nu fie încheiat în situații tensionate. În cazul în care știi că te afli în această situație, împacă-te cu cei care te-au supărat în acest an și intră în noul an cu gânduri bune. Se spune că astfel vei avea parte numai de evenimente favorabile.

De asemenea, un alt lucru foarte important de știut este faptul că pentru a avea noroc în anul următor este bine ca prima persoană care îţi intră în casă să fie un bărbat. Dacă intră o femeie prima, se spuune că noul an va fi plin de ghinion.

 

Scapă de orice datorie

Este foarte important să scapi de orice fel de datorie înainte de a încheia acest an. Datoriile trebuiesc plătite până la sfărșitul anului, iar în 31 ianuarie ar fi bine sa nu dai bani cu imprumut, ca să nu fii sărac tot anul.

În ceea ce privește noaptea de Revelion, este indicat să ai bani în buzunar.

Numărătoarea inversă pentru noul an trebuie să te prindă obligatoriu cu bani în buzunar. Astfel te vei bucura de câștiguri și de bunăstare tot anul viitor.

 

Pune-ți o dorință și deschide ferestrele

Se spune că daca iți pui o dorință la cumpăna dintre ani, aceasta se va împlini în anul ce urmează. Există și o condiție și anume  să nu spui nimanui ce îți dorești.

Un alt lucru important pe care trebuie să îl faci în seara de Revelion este să deschizi ferestrele. Imediat ce vei intra în noul an, deschide larg ferestrele pentru câteva minute. Astfel, casa ta va fi purificată, iar spiritele rele vor fi alungate.