Este vorba despre deputatul Eugen Durbacă. Deși acesta a fost ales pe listele ALDE și ulterior afiliat Pro României, acesta a decis să se înscrie în Partidul Puterii Umaniste (PPU-sl).

„Trecutul meu politic este unul umanist și preocuparea mea principală în toți anii mei de politică a fost omul, iar acum pot spune că m-am întors acasă. PPU (social-liberal) este partidul care exprimă cel mai bine convingerile mele și sunt încrezător că împreună vom reuși să promovăm proiecte pentru toți românii”, a precizat Eugen Durbacă.

Nu este prima persoană care face o astfel de alegere. Recent, alte personalități politice s-au înscris în PPU-sl. Printre ei se numără  senatorul Teodor Meleșcanu și deputații Grațiela Gavrilescu, Alexandru Băișanu, Dorel Căprar.

PPU-SL prinde putere

Și Ciprian Roșca, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, director de cabinet și consilier în Ministerul Transporturilor, s-a mai înscris în PPU-sl, iar un alt reprezentant important al liberalismului ieșean, Ciprian Roșca se alătură și întărește și el acest partid.

„Omul potrivit la locul potrivit, accentul pe calitatea umană, pe o educație adaptată realităților de astăzi, sprijinirea clasei de mijloc, aceste concepte promovate de Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) sunt idei în care mă regăsesc, la fel cum aici am regăsit o sumedenie de oameni cu care am colaborat foarte bine în trecut, iar asta nu mă poate face altfel decât încrezător în viitor”, a declarat Ciprian Roșca.

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) este o formațiune apărută după topirea PC în ALDE și a cărei ideologie este promovată de Dan Voiculescu.