Probleme imense pentru Gabriela Firea. Primarul Capitalei care a intrat în campanie pentru un nou mandat l-a făcut praf pe Victor Ponta, șeful ProRomânia.

Trădarea maximă pentru Gabriela Firea

Victor Ponta ar vrea, la rândul său, să candideze la Primăria Capitalei împotriva lui Firea. Actualul primar îi ameninteşte liderului Pro România ce sacrificii ar fi făcut pentru el.

„Eu l-am susţinut pe domnul Ponta la prezidenţiale, deşi eram însărcinată. Am muncit până în ultima zi. Trag şi acum pentru lucruri pe care le-am spus atunci, la iniţiativa echipei de comunicare şi de marketing politic. Trei săptămâni am suferit de parcă ar fi fost un membru al familiei mele când nu a ieşit preşedinte”, a spus Firea, la Antena 3.

Firea îi spune lui Ponta că o candidatură a sa ar rupe voturi de pe stânga, nu de la PNL sau USR.

„Cel mai mare păcat este acela că uită faptul că electoratul său este cel care nu l-ar trăda. Niciodată nu va lua voturi de la PNL, USR, PLUS. Va lua voturi din stânga. Normal ar fi să lucrăm împreună pentru cetăţeni şi negocierea pentru susţinerea la locale să fie una corectă”, a mai precizat Gabriela Firea.

Gabriela Firea este hotărâtă să candideze, deşi susține că unele persoane ar vrea să o vadă plecată inclusiv din ţară.

„Trebuie să apăr, în primul rând, ce am făcut. Trebuie să îmi continui proiectele şi să fac altele noi. Şi, din respect pentru cei care apreciază activitatea mea şi a echipei mele, candidez. Acum, că sunt persoane care, probabil, şi-ar doi să mă împiedic pe scări, să cad, să mă convingă cineva să plec din ţară, eventual… Este adevărat că întotdeauna sunt astfel de persoane. Dar din punctul meu de vedere angajamentul este clar faţă de bucureşteni şi voi candida pentru bucureşteni. Nu mă interesează ce alianţă politică se face. Eu am alianță cu bucureştenii, cu cetăţenii”, a mai spus Gabriela Firea, la Antena 3.