Potrivit acestei analize, prețul carburanților ar putea scădea în următoarele 2-3 săptămâni.

„Totuși, această depreciere rapidă nu a reprezentat altceva decât o trezire la realitate pentru investitori. Înainte de anunțarea acordului, petrolul s-a apreciat cu aproximativ 8%, dar această secvență pozitivă nu a fost durabilă, materia primă pierzând tot terenul câștigat anterior odată cu prezentarea detaliilor acordului OPEC +”, explică Radu Puiu, Research Analyst, XTB România.

Ce prevede înțelegerea

Pe scurt, înțelegerea prevede reducerea producției de petrol cu 9,7 milioane de barili pe zi în mai și iunie, adică aproximativ 10% din oferta globală, ceea ce reprezintă o valoare record. Apoi, volumul reducerilor va fi treptat temperat până în aprilie 2022. Oficialii grupării au susținut că măsurile luate ar putea fi și mai ample, vizând reduceri de aproximativ 20 de milioane de barili pe zi (incluzând reducerile suplimentare din partea statelor G20 și majorarea rezervelor strategice). Un astfel de scenariu este de înțeles, dacă avem în vedere că estimările indică o posibilă reducere a cererii cu 30 de milioane de barili pe zi în aprilie.

Ce măsuri suplimentare s-au luat

Printre măsurile suplimentare vizate de către OPEC se numără și speranțele ca state din afara grupului, precum SUA, Canada sau Norvegia, să adere la reducerile coordonate. Președintele Donald Trump a evitat să abordeze acest subiect, susținând că mecanismele pieței vor ajusta producția americană.

În acest sens, trebuie să menționăm estimările prezentate de Secretarul de Energie american, Dan Brouillette, care a susținut că, până la sfârșitul anului, producția americană se va reduce cu 2 – 3 milioane de barili pe zi.

Reducerile nu vor avea efectul dorit

Totuși, reducerile tind să nu aibă efectul scontat pe termen scurt întrucât nu se ridică la volumele necesare pentru a evita o creștere masivă a stocurilor de petrol în al doilea trimestru. Blocajele celor mai importante economii și temerile legate de o recesiune vor continua să pună presiune descendentă asupra cererii de combustibil.

Datele din ultimele zile confirmă perspectivele sumbre. Agenția Internațională a Energiei a publicat raportul privind piața petrolului pentru aprilie în cadrul căruia avertizează despre posibilitatea ca scăderea cererii cauzate de pandemie să fie mult mai amplă decât nivelul de reducere a producției  agreat de OPEC +. Mai mult, datele Administrației de Informații din domeniul Energiei au indicat o creștere săptămânală istorică a stocurilor de petrol din SUA, 19,25 de milioane de barili, în timp ce nivelul prognozat era de 11,6 milioane de barili. În acest context, pe termen scurt am putea asista la o ușoară tendință de stabilizare a cotației WTI în jurul pragului de 20 de dolari per baril.

”Perspectivele pentru prețul petrolului rămân pesimiste”

„Până când măsurile de combatere a epidemiei nu vor fi relaxate, perspectivele pentru prețul petrolului rămân în continuare pesimiste și nu putem exclude o corecție sub zona menționată anterior, drumul fiind deschis până în vecinătatea pragului de 15 dolari per baril. Odată cu redeschiderea economiilor, optimismul ar putea reveni treptat în piețe, iar redresarea cererii ar putea impulsiona prețul. Un alt factor important îl va reprezenta atingerea limitelor superioare a capacităților de stocare a petrolului care va pune presiune asupra companiilor să reducă producția. Principalul obiectiv pentru cumpărători pe termen mediu se află la 28,50 dolari per baril, prag ce a întrerupt toate încercările recente de redresare din partea cumpărătorilor”, mai explică analistul Radu Puiu.

La rândul său, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, adaugă că „petrolul este încă într-un foarte rapid trend descendent, dar anticipațiile referitoare la măsuri suplimentare, dincolo de cele luate deja de OPEC+ pot aduce modificări ample în următoarele 2-3 luni”.

„Cheia parcursului viitor este însă durata pandemiei, și modul de revenire a economiei (lentă sau rapidă). În linia informațiilor disponibile în prezent, carburanții au șanse foarte bune de a se ieftini în următoarele 2-3 săptămâni. Aceasta ar fi o veste bună pentru șoferi, care ar fi fost și mai bună într-o perioadă fără restricții. Este, în plus, un factor de limitare a presiunii de creștere a unor prețuri, fără a fi însă un element determinant pentru multe produse. Cu toate acestea, tendința ulterioară ar putea fi una de relativă scumpire a benzinei și motorinei, de la niveluri foarte joase și fără a vedea pentru moment ”amenințate” reperele din februarie”, a mai explicat Claudiu Cazacu.