Eliminarea supraaccizei la carburanţi a primit marți avizul pozitiv al Comisiei de buget din Camera Deputaților, urmând ca actul normativ să fie votat în plenul Camerei.

Dacă inițiativa legislativă va avea câștig de cauză și va fi adoptată, economia la un plin de combustibil, pentru un rezervor de 60 de litri, va fi de 25 de lei, arată calculele Guvernului.

În context, Robert Sighiartău, secretar general al PNL, a vorbit despre prețurile carburanților, raportându-se la eliminarea supraaccizei.

Măsură reparatorie

”Este vorba de un proiect de lege depus de mine şi de colegii mei din PNL, care vizează două aspecte şi două măsuri: 1. de eliminare a supraaccizei la combustibil și 2. de eliminare a supraimpozitării contractelor part-time. Cu privire la eliminarea supraaccizei la combustibil, este vorba despre o măsură reparatorie”, a declarat Robert Sighiartău la Antena 3.

”A fost introdusă de Guvernul Ponta, după care Guvernul PSD-Grindeanu a eliminat-o, apoi Guvernul Tudose a reintrodus-o. Este foarte clar că această măsură a dus la creşterea preţului combustibilului în piaţă, dar şi la alte efecte cum ar fi creşterea preţurilor la lanţul de produse, dar a generat şi o creştere a inflaţiei în România”, a adăugat liberalul.

Ochii pe petroliști

”Dacă vă uitaţi, în medie, la autoturismele din România, cu tot cu rezervă, un rezervor are cam 65 de litri. Din ianuarie, vom avea un preţ mult mai mic la combustibil, faţă de cel pe care l-am avut înainte. În momentul în care supraacciza a fost eliminată, dacă vă uitaţi în istoric la anul 2017, preţul la combustibil a scăzut”, a arătat Robert Sighiartău

”Al doilea aspect: Guvernul Tudose, când a introdus supraacciza, ca să monitorizeze reţeaua de petroliști, de distribuitori de petrol din România, să nu crească preţurile mai mult decât prevede supraacciza, a lucrat în colaborare cu Consiliul Concurenţei. Există un sistem de monitorizare a preţurilor la pompă din care Consiliul Concurenţei, statul român, Guvernul pot să monitorizeze preţurile. Din ianuarie, când va intra în vigoare legea, o să ne asigurăm că petroliştii nu vor menţine preţurile ca şi anul acesta”, a mai spus secretarul general al PNL.

Efectele pozitive la buget

”Domnul ministru de Finanțe, Florin Cîțu a susţinut acest proiect şi când eram în opoziţie şi acum. Avem deja prevăzute toate măsurile, proiectarea bugetului de stat pentru anul 2020 cu eliminarea acestei supraaccize”, a declarat Sighiartău.

”Impactul este de 3 miliarde de lei, imediat. Însă, în timp, având în vedere consumul care va creşte şi că marii transportatori vor lua în calcul să alimenteze din România, plus efectele pozitive privind consumul de combustibil în următoare perioadă, plus despovărarea agenţilor şi nu numai, a economiei din România, astea toate sunt argumente care vor fi în favoarea eliminării supraaccizei şi le veţi vedea în anul următor”, a mai spus el.