Adoptarea OUG pentru transportul alternativ este un pas important în modernizarea și liberalizarea pieței serviciilor de transport, în beneficiul direct al pasagerilor, precizează Clever într-un comunicat de presă, remis miercuri publicității.

”Este un pas important în modernizarea și liberalizarea pieței serviciilor de transport în beneficiul direct al pasagerilor. Le mulțumim pentru că au avut încredere în noi și pentru că ne-au susținut! Vom continua să investim în creșterea calității serviciilor de transport și vrem să oferim cele mai avantajoase condiții atât pasagerilor, cât și șoferilor și transportatorilor. Nu în ultimul rând, apreciem dialogul pe care l-am avut în ultimele luni cu Viceprim-ministrul Daniel Suciu și cu Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Vom continua să avem aceeași deschidere față de autorități pentru ca românii să beneficieze de cele mai moderne servicii de transport. Cu siguranță această ordonanță este un pas important pentru noi toți și credem că, acum, mult mai mulți oameni vor fi implicați în rezolvarea problemelor care ţin de mobilitatea urbană”, au declarat oficialii Clever.

Aplicația Clever a fost fondată în 2010 și este prima aplicație de e-hailling din România care
permite atât plata cash a cursei, cât și plata direct din aplicație, prin card bancar.

Cu peste 1,5 milioane de utilizatori și peste 30.000 de șoferi înregistrați, Clever a revoluționat mobilitatea urbană din România. Compania are peste 60 de angajați și este prezentă în peste 20 de orașe din România.