Ele pot fi folosite pentru achiziționarea unui calculator, cel puțin în cazul familiilor cu venituri reduse. Surprinzător sau nu, PSD a decis ca anul acesta bonurile să fie de culoare roșie pentru ca cele emise în anii anteriori să nu fie folosite abuziv.

Depunerea cererilor se va face până pe 19 aprilie, iar elevii vor putea beneficia efectiv de ele în luna iulie.
 
„Este o încercare a noastră de a-i ajuta pe elevi să folosească tehnologia și să învețe să lucreze pe computer pentru că pentru cei care sunt școliți astăzi computerul este un instrument de muncă pentru toată viața lor activă.

Se încadrează cu un anumit venit. Ne gândim că poate în perspectivă să extindem venitul minim pe economie pentru cei care beneficiază de acest bon. Nu are niciun fel de semnificație culoarea – să nu considerați că e legată poate de culoarea celor care guvernează țara – nicidecum. Pentru că există mai multe vouchere de care beneficiază fii salariații bugetari, cum sunt voucherele de vacanță”, a spus ministrul educației, Ecaterina Andronescu, la „Ediție de weekend”.

Culoarea bonului valoric de 200 de euro pentru achiziţia de calculatoare destinate elevilor care provin din familii cu venituri reduse va fi anul acesta roşu. Asta prevede proiectul de Hotărâre a Guvernului pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei. Coincidenţă sau nu, dintre toate însemnele oficiale ale partidelor parlamentare, singurul care are culoarea roşu şi fondul folosit în comunicarea publică tot roşu este Partidul Social Democrat, aflat la guvernare. Decizia a fost luat surprinzător, chiar în an electoral.

„Programul de acordare a unui ajutor financiar intitulat ,,EURO 200″, continuă și în anul 2019”, anunţă Ministerul Educaţiei. Instituţia a pus în dezbatere un proiect de HG pentru a modifica anumite aspecte din legislaţia pentru aceste bonuri. „Calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare nu a mai fost actualizat din 2010”, se arată în nota de fundamentare, unde este precizat faptul că „modelul bonului valoric pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare a fost aprobat potrivit Anexei nr. 3 la HG nr. 1294/2004. În anul 2018 culoarea bonului valoric a fost violet. „În anul 2019 se impune modificarea modelului bonului valoric pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare, astfel încât bonurile valorice emise în anul 2018 și anulate să nu fie folosite în anul curent. Din motive de siguranță, în fiecare an, acest model se modifică, în sensul schimbării culorii și seriei. Drept urmare, în anul 2019, pentru securizare, culoarea fundalului bonului valoric va fi roşu”, se arată în document.