Pe măsură ce săptămâna Recunoștinței se apropie de sfârșit în Statele Unite, tot mai mulți experți avertizează că pandemia Covid-19 se va agrava cel mai probabil în următoarele săptămâni, înainte ca un posibil vaccin să își facă apariția pe piață și să ușureze situația, transmite CNN.

Peste 205.000 de noi cazuri au fost raportate vineri, care probabil constă atât în rapoarte de joi, cât și de vineri în unele cazuri, întrucât cel puțin 20 de state nu au raportat cifrele privind infecțiile cu Covid-19 de Ziua Recunoștinței.

Astfel, SUA au raportat peste 100.000 de infecții în fiecare zi timp de 25 de zile consecutive, cu o medie zilnică de peste 166.000 în ultima săptămână, ceea ce reprezintă o cifră de aproape 2,5 ori mai mare decât vârfurile atinse în aceasstă vară, în luna iulie.

Numărul pacienților cu Covid-19 din spitalele din SUA este la un nivel record: mai bine de 89.800 de pacienți vineri, doar cu câteva sute mai mic decât vârful stabilit cu o zi mai devreme, potrivit COVID Tracking Project.

Și decesele zilnice din cauza Covid-19 în SUA sunt pe o pantă ascendentă. Media zilnică pe șapte zile a fost de 1.477, conform raportului de vineri, fiind raportate peste 2.100 de decese în fiecare dintre cele două zile anterioare Zilei Recunoștinței. Este pentru prima dată când nivelul a fost depășit în zile consecutive de la sfârșitul lunii aprilie.

SUA ar putea ajunge la 4.000 de decese pe zi

Deși există și vești bune în ceea ce privește vaccinul, deocamdată americanii trebuie să se pregătească pentru o iarnă dificilă, potrivit medicului Leana Wen, medic de urgență și profesor la Universitatea George Washington.

„Nu putem lăsa garda jos”, a declarat ea pentru CNN vineri seară. Vaccinurile vor face o mare diferență în primăvară și vară, dar nu au nicio valoare acum.

Pe baza cifrelor actuale privind evoluția pandemiei de Covid-19 din SUA, țara se află departe de a trece cu bine prin ea, a mai spus medicul.

„Este foarte posibil să ajungem la o calamitate”, a spus Wen.

„În curând vom depăși cu mult peste 2.000 de decese, poate 3.000 și chiar 4.000 de decese în fiecare zi în SUA”.

Această proiecție a fost reluată și de alți experți, inclusiv de dr. Jonathan Reiner, profesor de medicină la Universitatea George Washington, care a prezis miercuri că numărul zilnic al deceselor din țară se va dubla cel mai probabil în următoarele 10 zile și se va ajunge în curând la „aproape 4.000 de decese pe zi”.