Aproximativ o treime dintre americani susțin acum că nu au nicio afiliere religioasă, iar sociologul britanic Stephen Bullivant pare să aibă o explicație, potrivit Religionnews. În opinia sa, un rol major l-a avut explozia internetului.

Pentru sociologul Stephen Bullivant, întrebarea este de ce a durat atât de mult până când s-a produs exodul religios din America. De asemenea, el a vrut să știe de ce americanii – considerați până acum excepția de la secularizarea care a pus stăpânire pe Europa,= – au început să renunțe la religia în care s-au născut.

O astfel de schimbare religioasă într-o societate nu are loc, în mod normal, în 20 -30 de ani

„O astfel de schimbare religioasă într-o societate nu are loc, în mod normal, în 20 sau 30 de ani”, a explicat el. Sociologul a constatat că, acum 50 de ani, creștinii reprezentau aproximativ 90% din populația Americii, dar din 2020 această cifră a scăzut la aproximativ 64%. Bullivant spune că cea mai mare parte a acestei schimbări este cauzată de oamenii care părăsesc în mod activ religia în care s-au născut, și nu pentru că s-au născut în familii fără nicio religie, deși această tendință este tot mai mare.

De la Răzbiul Rece la explozia internetului

„Există o poveste despre motivul pentru care există această schimbare. Dar pentru mine mai interesant este de ce nu s-a întâmplat mai devreme. De ce a început această schimbare, nu în anii ’60, când cultura americană era la apogeu, ci în anii ’90?”, s-a întrebat el. Pentru unii experți, renunțarea americanilor la religie este pusă pe seama „Contractului Partidului Republican cu America” și a ascensiunii dreptei religioase. Mai întâi, explică Stephen Bullivant, a fost Războiul Rece. Timp de zeci de ani, „a existat o amenințare uriașă a „comunismului ateu”, iar asta îi făcea pe americani să țină cu dinții de religia lor creștină.

Noii atei încep să se ridice la mijlocul anilor 2000

„Brusc, Războiul Rece s-a încheiat și încep să apară oameni care recunosc că nu sunt religioși. De fapt, noii atei încep să se ridice la mijlocul anilor 2000. Așa că mulți au considerat că nu oamenii fără religie sunt o amenințare existențială, ci cei care au transforma religia în extremism. Noul Ateism este cu adevărat interesant în modul în care se poziționează ca patriotic”, a subliniat el. Un al doilea factor este apariția bruscă a internetului. „Dacă ai crescut într-un orășel mic din Kansas, probabil că nu ai fi putut întâlni alți oameni care au îndoieli religioase. Internetul a deschis ușa ca oamenii să se joace cu ideile și să pătrundă în diferite subculturi”, consideră el. Internetul a
fost important mai ales pentru persoanele care părăsesc religiile conservatoare, cum ar fi protestantismul evanghelic sau religia mormonă.

Unii specialiști spun că este doar o consecință inevitabilă a dezvoltării, pentru ca societățile să se secularizeze. Odată ce există instituții seculare puternice, odată ce nevoile de bază ale oamenilor sunt satisfăcute, este mai puțină nevoie de religie, susține sociologul.