După ceremonia de învestire în funcție, Laurențiu Nistor a declarat că nu putem sta pasivi la un obiectiv de o importanță deosebită, făcând referire la termocentrala Mintia, subliniind că aceasta trebuie să intre în subordinea administrației județene.

„Am făcut trei solicitări Ministerului (Economiei, n.r.) pentru ca termocentrala Mintia să fie preluată de CJ Hunedoara. Nu putem sta pasivi ca acest obiectiv de o importanţă deosebită să dispară de pe raza judeţului, mai ales că avem nevoie de energie. În partea de nord-vest a ţării, singura termocentrală care poate ţine sistemul energetic în parametri este termocentrala Mintia. A nu ne apleca acestei probleme este cum am abandona fără luptă. Nu sunt obişnuit să abandonez fără luptă”, a spus preşedintele CJ Hunedoara.

Demersurile vor fi reluate

Președintele CJ Hunedoara a declarat că săptămâna viitoare va relua demersurile pentru preluarea acesteia, menționând că de funcționarea acesteia depind peste 4.500 de apartamente din Deva.

El a arătat că săptămâna viitoare va relua demersurile pentru preluarea termocentralei în subordinea CJ Hunedoara, mai ales că de funcţionarea acesteia în parametri normali depinde şi asigurarea căldurii şi apei calde în peste 4.500 de apartamente din Deva.

„Devenii nu trebuie să sufere din lipsa căldurii. Atunci când este vorba despre interesul cetăţeanului, orice dispută politică trebuie să înceteze. Trebuie să ne dăm mâna toţi consilierii judeţeni, indiferent de partid”, a subliniat Nistor.

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a depus vineri jurământul de învestire în funcţie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în aer liber pe esplanada Lapidarium a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Alături de preşedintele CJ Hunedoara, în cadrul ceremoniei de învestitură au depus jurământul şi 24 dintre cei 28 de consilieri ale căror mandate au fost validate. Celelalte mandate, până la 32, vor fi validate într-o şedinţă ulterioară şi tot atunci vor fi aleşi viitorii vicepreşedinţi ai instituţiei, notează agerpres.ro.