Nu există zi în care fondatorul Microsoft, Bill Gates, să nu propovăduiască controlul total al omenirii. Ideea lui este să primim un soi de certificate că am fost cuminți și ne-am vaccinat, care eventual să și fie monitorizate printr-un soft făcut de compania lui. Iar acum este perioadă propice pentru a prinde astfel de idei, lumea fiind panicată de acest virus pe care se pare că cercetătorii încă nu îl pot învinge. Bine, cercetătorii nu pot învinge încă nici cancerul, nici SIDA etc, dar acum toată lumea a uitat de aceste probleme.

Din fericire pentru libertățile noastre viitoare, Statele Unite se dovedește în continuare un tărâm al libertății. Procurorul general al Statelor Unite ale Americii, William Barr (foto), se opune „certificatelor digitale” care să demonstreze că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, pe care le-a propus Bill Gates. Barr s-a declarat „foarte preocupat de panta alunecoasă în ceea ce privește continuarea atacurilor asupra libertății personale”.

„Aș fi putin îngrijorat de asta, de urmărirea oamenilor, în general, mai ales de evoluția unei asemenea măsuri pe o perioadă lungă de timp. Există situații în care libertățile pot fi restricționate, cum ar fi în timpul războiului și pandemiei, dar Departamentul Justiției va analiza dacă măsurile draconice adoptate sunt pe deplin justificate și nu există modalități alternative de protejare a oamenilor”, a adăugat Barr.

Gates a investit miliarde de dolari în vaccinuri

După declanșarea pandemiei de coronavirus, Bill Gates declara pentru CBS că viața după COVID-19 nu va fi aceeași „o perioadă de timp” sau cel puțin până când populația nu va fi „vaccinată pe scară largă”. El a prezis că teama oamenilor față de adunările publice numeroase va fi stopată „odată ce vom avea vaccinarea”, în termen de 18 luni.

„Fundația noastră lucrează mult la diagnosticare și vaccinuri”, a spus Gates. Fondatorul Microsoft a mai spus că există în prezent „șapte sau mai multe” vaccinuri, care par promițătoare pentru a combate pandemia COVID-19.

Pentru a avea gata miliarde de doze de vaccin cât mai curând posibil, Gates a propus să se construiască fabrici care să producă în masă fiecare dintre potențialele vaccinuri, în timp ce se face testarea. „Acesta va fi deceniul vaccinurilor”, declara fondatorul Microsoft, în 2011.