Jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan este de părere că Gheorghe Dincă a avut complici pentru a săvârși crimele odioase din Caracal, bărbatul fiind doar la baza unui lanț de trafic de carne vie, de care anchetatorii refuză să se atingă.

”Din punctul meu de vedere, Gheorghe Dincă a avut complici, fără discuție, el aflându-se la baza unui lanț de trafic de carne vie. Toată ancheta asta e o umbră, o mizerie, o bătaie de joc la adresa noastră, a contribuabililor, dar și la adresa profesiei de polițist, de procuror, de investigator, de tot ce vreți. Deci e o glumă. Ăștia pozează acum casa, după 12 zile? Vor să o ducă la Muzeul Satului sau ce vor?

Cineva trage de timp în toată povestea, complicii lui Dincă, evident, mult mai puternici decât el. Dincă se află la bază. Traficanții de carne vie iau fetele în trei feluri: cele care pleacă de bună voie să se prostitueze, cele pe care le prostesc tot felul din serviciile secrete, care le spun că le duc și le iau de nevastă în Italia și când ajung acolo le pun să se prostitueze. Și Dincă face parte dintre cei care le răpesc, le violează. Ăștia sunt cei mai nenorociți. S-a purtat exact cum se comportă un răpitor de astfel de fete pentru rețelele de traficanți”, a declarat jurnalistul la Antena 3.

Sorin Ovidiu Bălan spune că se doreşte ca ancheta să se încheie cât mai repede, înainte să se facă prea multe valuri şi tocmai de aceea anchetatorii nici nu i-au arătat lui Dincă poze cu alte fete dispărute.

”Ca să se închidă ancheta repejor, Dincă e lupul singuratic care vânează pe străzi. Știți cum a recunoscut Dincă victimele? I-au arătat două poze, cu Alexandra și Luiza. Și el a spus că da, ele sunt. Ei trebuiau să-i dea un album și cu alte fete dispărute”, crede Sorin Ovidiu Bălan.