„Subiectul achizițiilor publice este un subiect foarte important și au fost foarte multe întrebări de la ultima noastră prezentare legate de modul în care Guvernul intenționează să modifice cadrul legislativ pe achiziții publice, am considerat necesar să mai avem o prezentare și cu ceea ce urmează să se aprobe la nivel de Guvern. Decizia Guvernului a plecat de la situația pe care o știm cu toții de ani de zile, aceea de blocaj aproape total pe zona de achiziții publice, blocaj care ne costă foarte mulți bani de la bugetul de stat și nu numai, împrumuturi și bani europeni. Intenția noastră este aceea de a aduce acele modificări care să aducă o simplificare necesară utilizării banilor publici și la demararea unor mari probleme de investiții. S-a vorbit foarte mult, nejustificat, de faptul că nu a existat o consultare publică sau un proces de dezbatere publică, ceea nu este corect pentru că au fost discuții cu toate structurile asociative”, a declarat Ministrul de Finanțe, într-o declarație transmisă live pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Ministrul Finanţelor a ţinut să contrazică afirmaţiile potrivit cărora aceste ordonanţe ar fi fost adoptate fără consultare publică, menţionând că Guvernul a purtat discuţii cu mai multe organizaţii printre care se numără Asociaţia Oraşelor, Asociaţia Municipiilor, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, Coaliţia pentru Dezvoltarea României şi o serie de patronate.
Noile acte normative au fost propuse întrucât au fost constatate, în domeniul achiziţiilor publice, „întârzieri în evaluarea ofertelor şi desemnarea câştigătorilor, asumări anterioare de termene nerealiste faţă de Comisia Europeană, alocarea neunitară a resurselor, un sistem electronic ineficient şi diferenţe mari ale preţurilor în SEAP”, a spus Eugen Teodorovici.

Potrivit unui document prezentat de ministrul Finanţelor referitor la noul regim al achiziţiilor publice, controlul Curţii de Conturi se va realiza ex-post, după atribuire, şi se va elimina dublul control şi deciziile contradictorii între autorităţile statului. „După semnarea contractului de achiziţie singura autoritate care va mai controla legalitatea atribuirii va fi Curtea de Conturi”.

De asemenea, „nu se mai iroseşte timpul pentru reluarea procedurilor de atribuire în cazul unor modificări neesenţiale ale contractelor de achiziţie”. Autoritatea contractantă va putea derula contractul în paralel cu procedura de achiziţie. Acest drept al autorităţii contractate se va putea exercita în situaţii de urgenţă (de exemplu, în caz de calamităţi naturale).

 

Potrivit documentului, descurajarea contestaţiilor nejustificate se va realiza prin:
– introducerea cauţiunii pentru depunerea contestaţiilor la CNSC
– introducerea taxei pentru depunerea plângerii la Curtea de Apel.

De cealaltă parte, simplificarea procedurilor de achiziţii se va realiza prin:
– reducerea numărului de etape de evaluare a ofertelor (maxim 4)
– eliminarea Strategiei Anuale de Achiziţii pentru autorităţi cu bugete de investiţii sub 125 de milioane de lei
– simplificarea achiziţiei directe după modelul Comisiei Europene – implementarea art. 137 din Regulamentul 1.268/2012
– evitarea dublării informaţiei între fişa de date şi anunţul de participare (se elimină fişa de date)
– definirea clară a situaţiilor de divizare a contractelor pentru evitarea viitoarelor corecţii pe fonduri europene
– clarificarea situaţiilor în care este obligatorie folosirea criteriului tehnico-economic
– limitarea solicitărilor de clarificare şi consolidarea răspunsurilor în unu maxim două documente
– eşantionul de 15% din totalul procedurilor verificate va fi redus până la eliminare, cu 5% pe an
– emiterea de avize conforme în maximum 3 zile lucrătoare
– eficientizarea controlului ex-ante prin verificarea direct a anunţului de participare şi a documentelor anexă
– suplimentarea personalului ANAP, pentru scurtarea termenelor de verificare, informează Mediafax.

 

Documentul citat mai prevede „optimizarea costurilor prin achiziţii în volum mare, optimizarea cheltuielilor, prin abordarea unitară a necesarului de produse şi servicii pentru autorităţile publice şi eliminarea diferenţelor de preţ care vulnerabilizau autorităţile contractante faţă de controlul Curţii de Conturi”.

Astfel, prin Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate vor fi cumpărate în volume mari, printr-o singură procedură pentru întreaga cantitate necesară la nivel naţional, produse ca medicamente, carburanţi, tehnică de calcul, automobile, becuri, produse de curăţenie, birotică. Oficiul va fi funcţional până la 1 iulie, iar în şedinţa de Guvern de mâine se va adopta ordonanţa de funcţionare a acestei instituţii, a mai spus ministrul Finanţelor.