Ministrul Finanțelor a transmis că prin această amnistie fiscală se dorește ca firmele publice care au datorii mari către stat, să beneficieze de o șansă de a se salva de la închidere. Dar măsura li se va aplica și datornicilor din privat.

De asemenea, Teodorovici a declarat că amnistia fiscală ar putea fi inclusă într-un pachet de măsuri pentru mediul privat anunțat pentru luna mai.

„Restructurarea aceasta financiară este o măsură pe care o avem la nivel de Guvern în atenţie. Eu îmi doresc foarte mult ca luna mai să fie luna în care să venim, ca echipă guvernamentală, cu un pachet de măsuri pentru mediul privat, pachet care să cuprindă, printre altele, şi această măsură de restructurare financiară”, a spus Teodorovici, potrivit Agerpres.

Ministrul Finanţelor Publice a adăugat că cei care nu şi-au plătit în acest an datoriile la stat nu vor putea beneficia de o astfel de măsură