Miniștrii de Finanțe ai țărilor din zona euro s-au reunit joi în cadrul unei întruniri în care se speră că se va ajunge la un acord privind principalele principii de funcționare ale unui buget separat pentru țările care au adoptat moneda unică europeană.

Intitulată ”instrument bugetar pentru competitivitate şi convergenţă”, forma incipientă a bugetului eurozonei are drept obiectiv încurajarea reformelor structurale pentru a creşte competitivitatea în cele 19 state care au adoptat moneda unică.

Bugetul separat pentru zona euro este dezbătut de șase luni de miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană și a creat disensiuni majore între țările din sudul continentului, care doresc o mai mare solidaritate, și cele din Nord, adepte ale rigorii bugetare.

Statele membre ale zonei euro (19) doresc să aibă un buget separat, care să fie folosit ca un instrument fiscal capabil să intervină în economia zonei euro alături de politica monetară a Băncii Centrale Europene.

De cealaltă parte, bugetul zonei euro este criticat de F.M.I. încă înainte de a fi instaurat. Astfel, preşedintele Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat în ziua reunirii miniștrilor de Finanțe din eurozonă că viitorul buget al zonei euro ar trebui conceput astfel încât acesta să poată să stabilizeze economia eurozonei şi nu doar să sprijine competitivitatea şi convergenţa sa.

”Credem că pe lângă competitivitate şi convergenţă, subiecte care vor domina reuniunea ministerială de astăzi, credem că aceasta nu este suficient, că este nevoie şi de stabilizare”, a declarat Christine Lagarde, adăugând că UE ar trebui să îşi simplifice regulile fiscale. ”Simplificarea regulilor fiscale ar permite evitarea ambiguităţii şi a spaţiului de manevră. Datoria ar trebui să fie ancora, iar instrumentul operaţional ar trebui să fie cheltuielile publice raportate la PIB”, a spus Lagarde.