În contextul negocierilor intense cu ALDE pentru rămânerea acestora în coaliţia de guvernare, ministrul Finanţelor Publice, social-democratul Eugen Teodorovici, insistă pe faptul că PSD este un partid puternic şi prea important ca să cedeze oricărui şantaj. El spune că nu va accepta niciodată negocierile făcute ”pe sub masă” şi nici predarea partidului social-democrat.

„Ca să putem insista pentru România, trebuie să insistăm pentru PSD

#farasantaj

PSD a fost, este și va fi un partid puternic și prea important pentru a fi șantajat, indiferent de cine sunt cei care încearcă șantajul!

Cât timp sunt președintele executiv al acestui partid nu voi accepta două lucruri:

  1. Negocierile pe sub masă, făcute fără știința și în ciuda partidului.
  2. Predarea PSD ca ostatic.

Nu neg că poate sunt unii care vor asta, dar atât ei cât și toți membrii și alegătorii noștri trebuie să știe că NU voi gira NICIODATĂ aceste lucruri. În rest, fiecare e dispus să încerce să vândă ce și cât poate pentru a-și păstra funcția. Nu totul are un preț, dar totul are un cost. Altfel, rămân același OPTIMIST care are convingerea că, dacă dovedim încredere, curaj și caracter, avem în continuare VIITOR.

PS: NU voi accepta să predau economia României sau ca ea să fie, la rândul său, luată ostatică, așa cum NU voi accepta taxe noi!”, a scris ministrul de Finanţe pe pagina sa de Facebook.