Noi proteste în capitala Greciei, în urma unei intervenţii în forţă a poliţiei elene într-o suburbie a Atenei.

Ciocnirile au avut loc duminică, 7 martie, între poliţişti şi rezidenţii unei suburbii a Atenei, totul fiind provocat de intervenţia fermă a forţelor de ordine, în contextul lockdown-ului impus de autorităţi. Intervenţia oamenilor legii a provocat indignare în întreaga ţară, potrivit agenţiei AFP.

Ce s-a întâmplat duminică la periferia sudică a Atenei?

Poliţia a folosit gazele lacrimogene pentru a împrăştia circa 500 de oameni care se adunaseră la sfârşitul zilei la Nea Smyrni, la periferia sudică a capitalei Greciei, pentru a protesta faţă de un incident produs puţin mai devreme duminică.

În videoclipurile filmate în cursul după-amiezii în acelaşi loc, care a declanşat revolta, poate fi văzut un poliţist lovind violent cu bastonul un tânăr. Tânărul poate fi auzit strigând: „Mă doare”, în timp ce trecătorii sunt indignaţi de comportamentul poliţiei.

Oameni legii se apără: 30 de persoane ar fi atacat agenţii de poliţie

La rândul său, Poliţia a afirmat că a trimis o patrulă pe motocicletă după-amiaza în piaţa centrală din Nea Smyrni „pentru a controla aplicarea măsurilor” împotriva coronavirusului, precizând că au primit numeroase plângeri denunţând nerespectarea restricţiilor în zona respectivă.

Oamenii legii au adăugat că au fost atacaţi de 30 de persoane care au rănit doi dintre agenţi. Unsprezece persoane au fost arestate.

După uriaşul scandal provocat de intervenţia de duminică, Poliţia a anunţat deschiderea unei anchete interne asupra agentului filmat bătându-l pe tânăr.

Contre între Guvern şi opoziţie în urma incidentelor de duminică

Fostul premier Alexis Tsipras, liderul opoziţiei de stânga Syriza, a denunţat un „atac, în absenţa provocărilor, al poliţiei împotriva familiilor şi copiilor aflaţi acolo”.

Guvernul „încearcă să scoată ţara din această criză sanitară fără precedent cu cele mai mici pierderi posibile. Din păcate, opoziţia exploatează tensiunile şi inflamează climatul politic şi social”, a replicat purtătoarea de cuvânt a Guvern, Aristotelia Peloni.

Autorităţile elene au înregistrat duminică 1.142 de noi cazuri de COVID-19 şi 53 de decese, ridicând la 6.758 numărul de morţi de la începutul pandemiei.

Sursa foto: Dreamstime