Lansarea pe piață a primelor terminale mobile cu ecran flexibil de la Huawei ar fi fost amânată, însă gigantul chinez insistă că dispozitivele vor fi disponibile până la sfârşitul acestui an. Huawei a dat asigurări că va lansa noile telefoane Mate X cândva în perioada septembrie – noiembrie 2019, notează stiripesurse.ro. Și sud-coreenii de la Samsung au avut probleme cu lansarea dispozitivui lor flexibil, Galaxy Fold, după ce au fost raportate defecțiuni în timpul probelor.

La scurt timp după ce a început să circule vestea amânării lansării noului dispozitiv în magazine, Huawei a ținut să confirme că “Mate X este în continuare programat să fie lansat între septembrie și noiembrie 2019”. Huawei face astfel tot posibilul să ţină pasul cu Samsung, care a anunțat că dispozitivul lor va fi disponibil la vânzare în luna septembrie.

Potrivit informațiilor obținute de la Huawei, printre îmbunătățirile încercate și abandonate de chinezi se numără înlocuirea carcasei de oțel cu una de aluminiu pentru a obține o scădere a greutății cu 20 de grame, precum și posibilitatea de a adăuga ecrane suplimentare care să se desfacă din partea de jos a telefonului. În stadiul actual, ecranul este acoperit cu material plastic, sticla fiind un material care nu s-a dovedit prea ușor pliabil.

Primele telefoane cu ecran pliabil vor costa în jur de 2.000 de dolari, crede presa de specialitate.