Datele românilor din străinătate care se înscriu pentru votul prin corespondeță și votul la secție nu vor fi date nici unei alte instituții, dă asigurări președintele Autorității Electorale (AEP), Constantin Mitulețu-Buică, într-un comunicat de presă.

„Registrul electoral, gestionat de AEP, cuprinde datele personale ale tuturor cetățenilor români cu drept de vot. Nu am pus, nu punem şi nu vom pune aceste date la dispoziţia niciunei entități a statului, cu excepția celor implicate în organizarea și desfășurarea proceselor electorale, deoarece instrumentele legale ne spun că nu avem voie”, a spus președintele AEP.

Aceste informații potrivit cărora datele personale ale alegătorilor români din străinătate ar putea ajunge la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) sunt de natură să descurajeze exercitarea dreptului de vot de către aceștia, arată Mitulețu-Buică, potrivit g4media.

Aminitim că, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 (…), datele şi informaţiile conţinute în Registrul electoral sunt destinate exclusiv proceselor electorale. În conformitate cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, datele alegătorilor români din străinătate care se înregistrează pe portalul www.votstrainatate.ro sunt doar la dispoziţia AEP şi a Ministerului Afacerilor Externe şi vor fi utilizate doar pentru acest scrutin.

Te-ar putea interesa și: