Turiştii care ajung în popularul oraş italian din Laguna Veneţiană pentru o excursie de o zi ar putea fi obligaţi să achite o taxă de intrare, începând din luna mai, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Valoarea taxei de vizitare a oraşului Veneţia ar fi de 3 euro, conform declaraţiilor făcute luni de primarul Luigi Brugnaro.

Taxa ar putea creşte la 6 euro începând de anul viitor, iar valoarea ei ar putea fi majorată până la 10 euro în perioadele în care în Veneţia sunt foarte mulţi turişti.

Vizitatorii cazaţi la hosteluri sunt exceptaţi de la plata taxei.

Turiştii care optează pentru cazarea la hoteluri plătesc deja o taxă locală pentru şederea în acest oraş.

”Nu suntem interesaţi să facem bani”, a explicat Brugnaro. „Scopul taxei este de a ajuta la achitarea cheltuielilor pentru întreţinerea şi curăţenia oraşului istoric”, a precizat edilul.

”Trebuie să transmitem întregii lumi cât de dificil este să administrezi un astfel de loc special”, a adăugat Luigi Brugnaro.

Pentru a fi implementată, iniţiativa trebuie să fie aprobată de consiliul local. 

Te-ar putea interesa și: