TAROM este o companie a statului român, este o companie de care statul român are nevoie. Chiar dacă nu este la Ministerul Economiei, am fost plăcut surprins să văd că s-a adaptat repede şi efectuează transporturi cargo şi ajută foarte mult companiile româneşti în a se aproviziona cu importuri de măşti, echipamente, dispozitive medicale din alte ţări. Cu un management performant, poate să se orienteze către alte servicii, până când transportul de pasageri va pleca. Sigur că, dacă se consideră la nivelul acţionariatului, la nivelul Ministerului Transporturilor, că este nevoie de şomaj tehnic, vor intra în şomaj tehnic”, a spus Popescu, la Digi 24.

În ceea ce priveşte companiile aflate în subordinea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu a menţionat că la nivelul Companiei Energetice Oltenia s-a luat decizia de a se trimite parţial în şomaj tehnic o parte dintre angajaţi, o hotărâre similară fiind valabilă şi în cazul salariaţilor Complexului Energetic Hunedoara, potrivit agerpres.ro

Șomaj tehnic pentru cel puțin 1.000 de angajați

Recent, în mass-media au apărut informaţii conform cărora peste 1.100 de salariaţi ai TAROM ar urma să intre în şomaj tehnic începând cu data de 27 aprilie 2020, conform sursei menționate.

La începutul lunii februarie, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a anunţat că au fost demarate discuţii cu Comisia Europeană pentru un ajutor dedicat compensării efectelor pandemiei asupra TAROM şi Blue Air, „undeva la 130 de milioane de euro”.

„Noi am demarat discuţii cu Comisia Europeană, până vineri vom transmite către Comisia Europeană… Deja suntem în discuţii cu Consiliul Concurenţei, Ministerul Finanţelor, cu toate instituţiile statului român responsabile, cu un demers absolut necesar şi anume acela de a solicita un ajutor pentru compensarea efectelor pandemiei. Vorbim de aproximativ 65 milioane euro pentru fiecare companie. Deci, undeva la 130 milioane euro ar fi necesare pentru a salva cele două companii”, a explicat Bode, la Realitatea Plus.