Călin Popescu Tăriceanu a postat vineri seara, pe pagina sa de Facebook, un mesaj surprinzător despre serialul Game of Thrones, ca în final să spună că nu se ştie dacă acest Jon Snow trăieşte sau nu la sfârşit. Mai mult, liderul ALDE s-a dat la glume cu un comentator la postare şi i-a făcut cu ochiul atunci când acesta a spus că postarea vorbeşte de fapt despre Liviu Dragnea.

Remarca lui Tăriceanu vine în ideea în care premierul Viorica Dăncilă a spus vineri, la Botoşani, că îşi doreşte ca în anul 2019 social-democraţii să câştige alegerile europarlamentare şi să deţină şi preşedenţia României, printr-un preşedinte PSD.

„De câteva zile, peste tot pe unde mă uit, fie pe stradă, fie pe telefon, fie pe laptop, văd numai bannere cu Game of Thrones sau #GOT, cum e prescurtarea. Ieri seară am încercat să mă luminez şi l-am întrebat pe băiatul meu mai mare, Călin, să îmi explice ce e cu toată această agitaţie. Răspunsul lui: cum, nu ai auzit de Jon Snow, de Daenerys Targaryen? Dar tu la ce te uiţi? Pe vremea mea (iată că am ajuns să spun şi asta) eroii erau Pistruiatul, Anton Lupan din toate „Pânzele sus” sau Plutonierul Căpşună cu câinele Costel, iar chestiunile SF erau în cărţile lui Jules Verne. Dar pe nicăieri nu am auzit de Targaryen sau Lannister. Din toate explicaţiile lui Călin am înţeles un lucru: că nu se ştie dacă acest Jon Snow trăieşte sau nu la final. Asta încă nu mi-e clar. Nu ştiu cine mă poate lămuri. Se pare că nu am altă variantă decât să mă uit. Sau să citesc toate volumele”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat în repetate rânduri în ultima perioadă că este pregătit să candideze la Preşedinţie, dar că o decizie va fi luată în coaliţia cu PSD, după alegerile europarlamentare. Acesta poate să fie şi motivul reacţiei surprinzătoare dată de Tăriceanu când a auzit declaraţia Vioricăi Dăncilă: „Îmi doresc ca împreună să mergem la guvernare până în 2020, iar în primul rând în 2019 să câştigăm alegerile europarlamentare şi să avem preşedintele României, un preşedinte PSD”.