Reacția lui Tăriceanu survine după vizita ministrului Mediului, alături de Nelu Tătaru, la spitalul modular din Lețcani, județul Iași și vizita Violetei Alexandru, alături de Raed Arafat, în spitalele din București.

Totodată, liderul ALDE îi ironizează pe liberali și îi avertizează să nu se mire ”dacă de acum la nașteri o să asiste Ministrul Sportului sau Ministrul “Grindă”.

”Mare atenție, dragi români! Să nu vă mirați dacă de acum la nașteri o să asiste Ministrul Sportului sau Ministrul “Grindă” sau la nuntă vă treziți cu Florin Cîțu sau Cătălin Predoiu! Pentru că PNL nu scapă nici o ocazie pentru a-și face campanie! Că e vorba despre infectați sau chiar decedați, că e vorba de spitale și paturi la ATI, PNL își trimite candidații peste tot! Cum altfel se explică prezența Ministrului Mediului împreună cu domnul Tătaru, Ministrul Sănătății, în inspecție la spitalul modular din Lețcani, județul Iași?

Oare Ministrul Mediului a rezolvat toate problemele cu tăierile ilegale de pădure și acum se pregătește să-i ia locul dlui Tătaru la Sănătate? Nici una nici alta! Dl Alexe e candidatul PNL la Consiliul Județean Iași și a zis să-și facă niște campanie electorală pe banii noștri!”, scrie Tăriceanu pe facebook.

Se prefac pentru niște voturi

Acesta a mai adăugat că singurul motiv pentru care liberalii fac aceste gesturi îl reprezintă numărul de voturi de care au nevoie.

”Tot asta trebuie să fie și explicația pentru care Ministrul Muncii, dna Alexandru, s-a aflat în anturajul Prim-Ministrului și a dlui Arafat la vizitele de la spitalele din București! Doamna în cauză este președintele PNL București și a zis că dacă se preface îngrijorată mai câștigă niște voturi!

Vreți voturi dna Alexandru? Măriți pensiile și alocațiile așa cum prevede legea și o să aveți voturi!”, a adăugat Tăriceanu.