Politica fiscală riscantă a guvernului populist italian forțează UE să ia măsuri, care însă nu sunt luate în serios la Roma.  „Ne scriu scrisori la fiecare 15 minute. Sunt numai nişte birocraţi”, spunea recent într-un show de televiziune, referindu-se la UE, ministrul italian de Interne şi liderul formaţiunii de extremă dreapta „Lega”, Matteo Salvini.
O luptă între Comisia de la Bruxelles şi ţările zonei Euro era previzibilă, având în vedere că UE nu slăbeşte lanţul disciplinei financiare. Comisarul european de resort, Valdis Dombrovskis, a iniţiat procedurile de aplicare a unor sancţiuni în cazul Italiei din cauza previziunilor de creştere a deficitului bugetar şi-n 2019.

Este nevoie de acordul celorlalte 18 state din comunitatea monetară. Italia va avea la dispoziţie 3 până la 6 luni pentru a îndeplini cerinţele Comisiei. Abia după aceea va putea CE să aplice sancţiuni financiare sau să taie fondurile alocate Italiei. Până în prezent Comisia n-a fost nevoită să apeleze la asemenea măsuri, scrie DW.

În cele din urmă, statul italian ar putea intra în incapacitate de plată. În prezent, fiecare italian plătește 1.000 de euro pe an pentru vechile datorii ale statului. În câteva săptămâni, UE va aplica măsuri concrete de austeritate împotriva Italiei, care ar trebui luate în trei până la șase luni. Dacă Roma alege să ignore aceste măsuri, este posibilă impunerea de sancțiuni financiare consistente, care ar putea ajunge cu ușurință la câteva miliarde de euro.

Întărirea relațiilor cu Rusia

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a început joi o vizită oficială de două zile în Italia, în condiţiile în care Rusia încearcă să-şi întărească relaţiile cu ţările din Uniunea Europeană (UE) ce se opun sancţiunilor la adresa Moscovei.

Vizita ministrului de externe rus Serghei Lavrov urmează unei întrevederi între premierul italian Giuseppe Conte şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, de luna trecută, la Moscova. Partidele populiste aflate la putere în Italia susţin ridicarea sancţiunilor UE împotriva Rusiei, în condiţiile în care Italia a fost în conflict cu conducerea UE în ceea ce priveşte planurile de a încălca regulile comunităţii europene privind bugetele naţionale. În iunie, Conte a a fost singurul susţinător al propunerii făcute de preşedintele american Donald Trump în timpul summitului G7 din Canada, conform căreia Rusia ar trebui să fie readmisă în grup. Conte şi ministrul de externe al Italiei, Enzo Moavero Milanesi, vor avea o întrevedere cu Lavrov la Roma, au informat mass-media ruse, conform Agerpres.

Ministrul de interne din guvernul lui Conte, Matteo Salvini, a criticat sancţiunile împotriva Rusiei luna trecută, afirmând că se simte ‘mai acasă’ la Moscova decât în orice altă capitală europeană.