„5% pentru produsul final în agricultură nu înseamnă rezolvarea situaţiei. Dacă vrem să avem un rezultat pozitiv, atunci acest 5% ar trebui să fie pe tot lanţul alimentar, de atunci când duci plugul în brazdă şi până ai finisat pâinea. Altfel, diferenţa aceea de 19% se duce în profitul celor împotriva cărora ne luptăm noi. Aşa cum e făcută legea, poate fi pentru o lună, două, după care preţul rămâne în sistem speculativ”, a arătat Tabără.
Ministrul Agriculturii a susţinut că nu sunt premise pentru creşterea preţurilor la alimente în perioada imediat următoare, în baza analizelor făcute de către minister şi Institutul de Economie Agrară.
”Există suficiente surse. Anul agricol 2010 nu a fost un an foarte rău, se înscrie în ceea ce înseamnă producţia agricolă mondială şi evoluţia de pe aceste pieţe. Însă niciodată nu există o relaţie, atunci când creşte materia primă, să se oglindească şi în celelalte.
Producţia de grâu a fost una relativ bună, cu condiţiile climatice pe care le-am avut. Din datele pe care le avem, este de 5,7 milioane tone. Este undeva la media anilor specifici României, dar în acelaşi timp problema este cea a calităţii: 40% din producţia de grâu a fost de foarte bună calitate, circa 20% de bună calitate, aşa că 60% este producţia care poate asigura fără probleme resursele grâului de calitate pentru pâine şi pentru produsele de panificaţie”, a argumentat Valeriu Tabără.
O piaţă cu preţuri mari la alimente ar fi una anormală şi speculativă
Potrivit ministrului, practicarea unui comerţ cu preţuri mari la produsele alimentare ar fi una „anormală” şi „speculativă”.
”Niciodată preţurile la produsele alimentare nu cresc, pentru că ele au o specificitate. Nu poţi să ţii preţul la produse cu perisabilitate, ele sunt destinate consumului imediat. Cu cât volumul este mai mare, cu atât câştigul este mai bun. Nu prin preţuri mari la produsele alimentare se câştigă, acesta este un comerţ absolut anormal, speculativ, nu cel care trebuie să ducă spre sisteme de echilibru. Dar nu există probleme legate de aceste preţuri, o spun cu toată răspunderea”, a menţionat Valeriu Tabără.
Ministrul Agriculturii consideră că problema principală este ca producţia agricolă a României să nu fie folosită doar pentru consumul intern, ci să intre pe pieţele internaţionale
”Eu am nevoie de produse alimentare. Produsul Intern Brut oscilează de la un an la altul. PIB, în general, se reduce şi s-a redus. Pe mine mă interesează să fie o producţie care să asigure necesarul de securitate pentru piaţa internă, dar şi necesarul de securitate pentru piaţa internaţională. România trebuie să devină un partener pe piaţa internaţională în ceea ce priveşte produsele agricole, nu neapărat materiile prime, inclusiv transformate, pentru că este vorba de valoarea adăugată şi venituri mai mari pentru producători”, a declarat Tabără.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a participat, sâmbătă, la o întâlnire cu reprezentanţii instituţiilor subordonate din judeţul Bistriţa-Năsăud şi fermieri veniţi din toate colţurile Transilvaniei.