Dezastru pe mai multe aeroporturi după ce peste 600 de zboruri au fost anulate joi în urma grevei personalului de securitate de aeroporturile Duesseldorf, Koln-Bonn şi Stuttgart. Angajaţii nemulţumiţi cer creşterea salariilor, informează agenţia de ştiri Dpa, citată de Mediafax. Greva personalului de securitate de la cele trei aeroporturi a afectat aproximativ 110.000 de pasageri, dar şi traficul aerian de marfă, mai ales că firma de curierat DHL are un centru major la Koln-Bonn. În urma grevei au fost anulate 130 de zboruri la Koln-Bonn, 350 la Duesseldorf şi 125 la Stuttgart, iar numeroase alte zboruri au înregistrat întârzieri semnificative.

Sindicatul ver.di a transmis că greva a fost „provocată” de angajatori care au oferit o creştere de doar 2% a salariilor în următorii doi ani. Sindicatul cere ca salariul primit de personalul care efectuează controale de securitate să fie crescut până la valoare de 20 de euro pe oră. Asociaţia angajatorilor BDLS afirmă că aceasta ar reprezenta în unele cazuri o creştere de până la 30%. Următoarea rundă de discuţii între sindicat şi angajatori se va desfăşura pe 23 ianuarie.

O grevă similară s-a desfăşurat luni la aeroporturile din Berlin. Greva personalului de securitate de la cele două aeroporturi din Berlin a cauzat luni amânarea sau anularea a aproximativ 75 de zboruri. În jur de 400 de membri ai personalului de securitate au oprit lucrul pentru patru ore la aeroporturile berlineze Schonefeld şi Tegel, din cauza unui diferend salarial. Aproape 50 de zboruri au fost anulate, iar 25 au fost amânate, potrivit companiei care administrează aeroporturile din Berlin (FBB).  Sindicatul Verdi, care a organizat acţiunea de protest, a declarat că aceasta are drept scop să avertizeze patronatul să prezinte pe 23 ianuarie o nouă ofertă salarială. ”Sperăm că semnalul a fost înţeles de partea patronatului”, a declarat un purtător de cuvânt al sindicatului Verdi. Personalul de securitate de la cele două aeroporturi din Berlin lucrează aproape 3.000 de angajaţi. Sindicatul Verdi solicită un salariu orar de 20 de euro.