Călin Popescu Tăriceanu l-a desemnat pe vicepreședintele Senatului, Claudiu Manda, să îi preia atribuțiile în perioada în care acesta lipsește. Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. „În perioada 12 ianuarie, începând cu ora 14, până în 17 ianuarie 2019 inclusiv, conducerea Senatului va fi asigurată de domnul senator Iulian-Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului”, se arată în articolul unic al deciziei semnate de Călin Popescu Tăriceanu.

Și Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile de președinte al Camerei Deputaților și l-a desemnat pe Florin Iordache să îl înlocuiască. Președintele PSD și-a luat concediu pe toată durata lunii ianuarie.

Deocamdată președinții celor două camere nu au stabilit când va avea loc prima ședință din noul an a coaliției de guvernare, dar o reuniune a liderilor PSD-ALDE nu va avea loc înainte de 20 ianuarie, potrivit surselor din coaliție, potrivit stiripesurse. 

 Cel mai probabil Parlamentul nu se va reuni luna aceasta în ședință extraordinară pentru adoptarea bugetului de stat, proiectul urmând să fie dezbătut și votat după ce începe sesiunea parlamentară din februarie.