În numărul din finală, Mukinka a combinat în stand-up său limba engleză cu limba română și a vorbit despre tradițiile românilor atunci când se sărbătorește ziua de nume.

Africanul a pus accentul pe modul în care este văzut un străin de culoare în România, care sunt reacțiile românilor și cum a reușit să se acomodeze cu obiceiurile noastre „Numele meu este Mukinka. Și eu primesc urări de „La mulți ani”, dar de Black Friday”.

Cei 12 finaliști care și-au disputat marele premiu de 20.000 euro în sezonul 7 au fost: Mukinka, Dan Țuțu, Silviu Gherman, Mario Lopez, George Țintă, Alex Șerban, Trupa HA-RAP, Adrian și Andrei, Eduard și Bianca, Cristian DeNis, Bogdan Călin și Patrik Cottet.

Ediția de vineri seară, care a fost difuzată până aproape de ora unu noaptea, a făcut ca Antena 1 să devină lider de audiență pe publicul comercial și la nivel național.

La nivel național, iUmor s-a apropiat de o medie de 1,2 milioane de telespectatori.

Cine este de fapt câștigătorul iUmor?

Câștigătorul iUmor al ultimului seozn din acest an a declarat că este îndrăgostit de România și că inițial nu plănuia să rămână atât de mult în țară. El a povestit că în cele mai multe situații talentul său l-a salvat, chiar și într-unul dintre cele mai importante momente din viața lui.

„Mi s-a spus întotdeauna că sunt amuzant, dar mai ales când am ajuns în România, prietenii mei îmi spuneau des că ar trebui să încerc să fac stand-up. De 4 ani mă tot gândeam dacă să încerc. Și până la urmă am încercat la o seară de comedie British din centrul vechi, unde am văzut că și românilor le plac glumele mele. După asta, un alt comediant de la Bristish night m-a invitat să merg la The Fool să încerc la un open mic. Restul e istorie”, a spus Mukinka.

În ceea ce privește copilăria sa, acesta a crescut în Zambia, iar mai târziu s-a mutat în Belgia.

„Am avut o copilărie foarte frumoasă în Zambia, am amintiri foarte frumoase de acolo. Când ne-am mutat în Belgia a fost o schimbare foarte mare pentru mine din cauza diferențelor culturale. Belgienii erau foarte punctuali, mai reci și mai puțin prietenoși față de cum eram eu obișnuit în Zambia. Dar m-am adaptat foarte repede deoarece am văzut multe beneficii în felul lor de a fi și cultura lor, și am luat de la ei ce mi s-a potrivit mai bine. Ultima dată am fost în Zambia acum 7 ani”, a povestit Mukinka Chibanga la Antena 1.