Ludovic Orban a precizat miercuri că înaintea de exprima votul final privind proiectul de lege de desfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunillor în Justiţie mai mulţi deputaţi PNL au fost sunaţi şi convocaţi la DNA Braşov. Liderul liberalilor a adăugat că era un apel fals şi le-a sugerat parlamentarilor partidului să sesizeze poliţia pentru a cerceta cine se află în spatele acestor apeluri.

Mai mulți deputați PNL, convocați la DNA

„Înainte de a vota proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei speciale mai mulţi deputaţi ai PNL au fost sunaţi de pe un număr de telefon, probabil e un număr de cartelă, şi au fost convocaţi la DNA Braşov. Evident că era un apel fals. Cineva premeditat, ca înaintea votului pe SIIJ să fie în mod fals chemaţi la DNA Braşov. Cineva a încercat să îi determine pe deputaţii PNL să plece din sală”, a afirmat Ludovic Orban miercuri la Parlament.

El a adăugat că le-a sugerat acestor deputaţi PNL să facă sesizare la poliţie.

„Eu le-am sugerat să facă sesizare la poliţie să se identifice proprietarul numărului de telefon, dacă este posibil, ca să se descopere cine este în spatele acestor apeluri. Am văzut două numere de telefon, care din câte ştiu erau diferite”, a completat Orban.

Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ) a fost adoptat miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de prim for sesizat. Raportul adoptat de către deputaţi are şi un amendament prin care magistraţii nu pot fi trimişi în judecată fără încuviinţarea CSM în prealabil. Iniţiativa legislativă merge la Senat, care este for decizional.

Deputații au votat astăzi desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Dezbaterea a creat discuții aprinse în Parlament. Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că înființarea SIIJ a fost o mare eroare de la bun început.