Vedeta TV, Adriana Bahmuţeanu suprinde pe toată lumea și anunță că vrea să-și încerce norocul la alegerile din septembrie. Potrivit România TV, Adriana Bahmuțeanu este decisă să câștige o poziție cheie. Ea vrea să devină șefă peste Primăria Sectorului 1.

Adriana Bahmuţeanu, care a devenit extrem de cunoscută după mariajele cu afaceristul Silviu Prigoană, s-a decis să își încerce norocul în cursa pentru funcţia de primar al Sectorului 1.

„Este cel mai bogat sector al Capitalei, dar și cel mai văduvit, de asta vreau să candidez. Sunt susţinută de Partidul Ecologist Român. Lângă mine este şi președintele partidului. Am decis să candidez pentru că toţi cei care au fost până acum la sectorul 1 s-au concentrat pe probleme, nu pe soluţii. Eu vin de pe stradă, lucrez în sectorul 1, cunosc problema din interior şi al soluţiile potrivite”, a declarat Adriana Bahmuţeanu, la RomâniaTV.

Ea este convinsă că are toate șansele să câștige Primăria Sectorului 1, mai ales că susține că spune că are câteva puncte forte în fața adversarilor săi politici.

„Când doi se ceartă, al treilea câştigă. Am soluții reale, vin din România reală. Eu vin de pe stradă. Am crescut în Bucureşti şi lucrez în sectorul 1 de peste 20 de ani pentru că majoritatea instituțiilor de presă sunt în sectorul 1. Dacă tot vorbim de presă, am peste 15 ani de emisiuni politice și administrative, cunosc problema din interior și am soluțiile potrivite. Nu fac parte din serviciile secrete, sunt un om curat, văd mizeria pe pe lângă trotuare şi am programul meu electoral pe care îl voi prezenta. Sunt un suflu nou la primărie”, a mai completat Adriana Bahmuţeanu.

În acest moment, la Primăria Sectorului 1 s-au înscris Dan Tudorache (PSD), Clotilde Armand (candidatul susţinut de PNL şi USR-PLUS), Adina Alberts (susţinută de Pro România). De asemenea, şi-au mai anunţat candidatura jurnalistul Dan Bucura, Ioana Constantin din partea PMP, Amalia Nenovici – candidat ALDE, Orlando Culea – candidatul susţinut de ADER, Andrei Emil Dîrlău – susţinut de AUR.