Cu unanimitate de voturi, consilierii au decis acordarea a 44 de burse de performanţă, în valoare de câte 1.000 de lei/lună, 11.508 burse de merit – 100 lei/lună pentru fiecare beneficiar, 490 de burse de studiu a câte 250 lei/lună, precum şi a 3.749 de burse de ajutor social, în valoare de câte 250 de lei pe lună, alocate elevilor din învăţământul preuniversitar, pentru primul semestru din anul şcolar 2020-2021.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a menţionat că acordarea burselor s-a făcut cu „respectarea criteriilor aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei” şi că administraţia locală intenţiona să aloce bani pentru toate cele patru categorii de burse şcolare.

„Nu a fost niciodată intenţia noastră să nu acordăm toate bursele. Explic încă o dată, bugetul nostru la acel moment nu putea acorda decât bursele sociale. Am considerat că este … de îndată, (…), a fost de îndată (n.r. – convocarea şedinţei CLM Constanţa) ca să-i ajutăm pe aceşti copii, că vin sărbătorile. Şi am spus că vom căuta soluţii tehnice în interiorul bugetului, care nu se găsesc de azi pe mâine”, a declarat Chiţac.

Proiectul lui Chițac a fost respins

Pe 15 decembrie, proiectul de hotărâre privind alocarea a 3.746 de burse de ajutor social elevilor din învăţământul preuniversitar, a câte 250 de lei lunar, iniţiat de primarul liberal Vergil Chiţac a fost respins după ce consilierii URS PLUS şi PSD s-au abţinut sau au votat împotrivă, în contextul în care nu a fost inclusă şi alocarea burselor de merit, studiu şi performanţă.

Edilul a spus că acordarea burselor sociale este o urgenţă, ţinând cont că suntem în perioada sărbătorilor de iarnă.

Administrația locală încalcă legea

Reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa şi ai Consiliului Judeţean al Elevilor din Constanţa, participanţi la şedinţa consiliului local, desfăşurată online, au afirmat că administraţia locală încalcă Legea educaţiei prin neacordarea burselor la care au dreptul elevii, exprimându-şi neîncrederea că, dacă va fi votat proiectul privind acordarea doar a burselor de ajutor social, se va mai organiza o şedinţă în care să se aprobe şi alocarea burselor de merit, studiu şi performanţă.