WTA (Women’s Tennis Association) a oferit premiile pentru cele mai bune jucătoare ale anului 2019. Marele premiu i-a revenit în acest an lui Ashleigh Barty (23 ani, Australia), jucătoarea aflată pe poziţia numărul 1 în clasamentul WTA, care a obţinut 82% din voturile presei internaţionale.

Premiul pentru cea mai bună jucătoare a anului este adjudecat de sportiva de pe locul 1 WTA pentru a şasea oară în ultimii şapte ani. Barty a înregistrat cele mai multe victorii în circuit în acest an, 57 din 70 de meciuri jucate, şi a câştigat şi primul său turneu de Grand Slam, la Roland Garros, dar şi Turneul Campioanelor de la Shenzhen. Ashleigh Barty a câştigat patru titluri WTA în acest an, din şase finale jucate, printre acestea numărându-se şi turneul Premier Mandatory de la Miami, primul de acest rang in palmaresul său, scrie sport.ro.

Un an de vis pentru Bianca Andreescu

Bianca Andreescu s-a numărat şi ea printre premiantele sfârşitului de an. Recent desemnată cea mai bună sportivă a Canadei, Andreescu a primit din partea WTA titlul de cea mai bună debutantă, învingând-o în această cursă pe americanca de doar 16 ani Coco Gauff. Bianca a terminat anul pe poziţia a 5-a în clasamentul WTA de simplu, chiar în spatele Simonei Halep.

Simona Halep rămâne doar cu trofeul de la Wimbledon în acest an

Din păcate, în acest an, Simona Halep nu a mai plecat acasă cu niciun premiu special din partea WTA, chiar dacă a obţinut titlul la Wimbledon, după o victorie împotriva Serenei Williams. A fost singurul turneu câştigat de Halep în 2019, an pe care-l încheie pe locul 4 în clasamentul WTA.

Celelalte premii oferite pentru cele mai bune jucătoare ale anului au fost:

  • Jucătoarea cu cea mai bună revenire – Belinda Bencic
  • Jucătoarea cu cel mai mare progres – Sofia Kenin (de pe poziţia a 52-a la începutul anului pe locul 14)
  • Cea mai bună echipă de dublu: Kristina Mladenovic – Timea Babos
  • Jucătoarea care a promovat tenisul în cea mai bună manieră: Kiki Bertens