Emil Boc a terminat în anul 1991 Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj, iar în anul 1995 acesta a finalizat cursurile Facultăţii de Drept. Începând cu anul 1996, fostul premier este înscris ca avocat în Baroul Cluj. Din 2000 este doctor în ştiinţe politice şi filosofie politică, precum şi doctorand în drept constituţional şi instituţii politice. În prezent, primarul ocupă postul de conferenţiar universitar Facultatea de Știinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării şi la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, Emil Boc a obţinut un venit anual de 150.240 de lei de la instituţia pe care o conduce şi 57.696 de lei de la Universitatea Babeş-Bolyai.

Familia Boc are un cont în bancă în lei de 309.000, dar şi unul în euro cu suma de 3.000 de euro şi unul în dolari americani, cu 6.000 de dolari.

 Emil Boc mai deţine două apartamente, unul fiind trecut pe numele fiicei sale, Cezara. În plus, familia Boc deţine o casă şi o cabană de vacanţă la Răchiţele, localitatea natală a fostului prim-ministru, dar şi câteva suprafeţe de teren.

De asemenea, Emil Boc a trecut în declaraţia sa de avere şi o maşină Peugeot din anul 2007.

Te-ar putea interesa și: