Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a inspectat, vineri, lucrările la centura ocolitoare a municipiului Bacău şi a declarat că este optimist că acestea se vor finaliza în termenii contractuali. Vizita ministrului Transporturilor la şantierul de la Bacău vine în contextul protestului anunţat pentru vineri faţă de lipsa autostrăzilor din Moldova. Referindu-se la protest, ministrul Răzvan Cuc a declarat că nu întâmplător se află în Regiunea de Nord-Est, iar la ora 15.00, când este anunţat protestul pentru susţinerea construcţiei de autostrăzi, se va afla pe şantier.

„Nu întâmplător mă aflu astăzi în Moldova. Am venit ca să anunţ că astăzi vom începe construcţia la autostrada Moldovei, pentru că acest sector de autostradă face parte din Coridorul IX pan-european. (…) Acesta este doar începutul, o să vedeţi pe toate şantierele o mobilizare exemplară şi toţi constructorii vor lucra aşa cum trebuie de acum înainte şi mă refer la finalizarea lucrărilor în termenele contractuale pe care şi le-au asumat. Autostrada Moldovei este o prioritate pentru acest Guvern şi de astăzi vom începe lucrările la această autostradă. Noi muncim, noi nu avem pauze la Ministerul Transporturilor iar constructorilor le-am mulţumit că pe perioada cât nu a fost bugetul promulgat au lucrat în continuare şi nu s-au oprit. Mesajul este clar: a început construcţia autostrăzii Moldova, ne-am ţinut de promisiune. La ora 15,00 voi fi pe şantier”, a spus ministrul Răzvan Cuc, citat de Agerpres.

Ministrul Transporturilor a inspectat mai multe puncte de lucru de pe ruta pe care urmează să fie construită centura ocolitoare a municipiului Bacău. Drumul va avea o lungime de aproape 31 de kilometri dintre care 16 kilometri vor fi cu profil de autostradă. Lucrările au început pe data de 8 martie şi ar urma să se finalizeze în 30 de luni, potrivit contractului, iar valoarea este de 142 milioane euro plus TVA.