Victor Ponta a acceptat un dar pe care i l-a oferit unul dintre cei mai duri contestatari ai lui Liviu Dragnea. Chiar în momentul în care părăsea sediul unei televiziuni, liderul Pro România s-a trezit față în față cu Marian Moroşanu, poreclit „Ceauşescu”. Acesta i-a oferit două tricouri. Ponta l-a acceptat pe primul, care avea scris „Fără Penali”. Pe cel de-al doilea, cu „PSD, toxic pentru democrație”, liderul Pro România l-a refuzat. „Asta nu că am fost și eu acolo”, a replicat Ponta.

În plus, el a primit de la acesta și două întrebări la care fostul premier a promis că îi va răspunde.

„Nu mă întorc în PSD”, a comentat, printre altele, Ponta la întrebările insistente ale lui „Marian Ceaușescu”.

Relațiile dintre Dragnea și „Ceaușescu” au fost în trecut extrem de tensionate. Protestatarul a avut în trecut numeroase episoade în care a intrat în conflict din cauza liderului PSD iar totul a culminat cu acțiunea lui „Ceaușescu” care i-a cerut lui Dragnea să-și ceară scuze. El l-a dat în judecată și i-a cerut chiar și daune morale de 45.000 de lei pentru că i s-a adresat cu apelativul de „Securilă”.