Campanie electorală pe viață și pe moarte pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Șeful statului, Klaus Iohannis, a dat de pământ cu cei de la PSD la adunarea Ligii aleșilor locali din PNL. Iohannis le-a transmis liberalilor că partidul se află în război.

”Democrația nu e un bun câștigat pentru toate timpurile, noi în România am câștigat-o prin jertfă de sânge, și noi avem datoria sfântă să o păstrăm pentru românii de astăzi, de mâine, și pentru generațiile care vin după noi. Și de asta suntem în război. suntem în război împotriva PSD care a încercat să acapareze toate marile sisteme. PSD nu a atacat doar statul, nu a atacat doar democrația românească, psd i-a atacat pe români”, a declarat Klaus Iohannis.

”Parcă așa un iz de comunism tot mai simțim când vorbim de PSD. Să nu vă imaginați că PDS a fost învins. Nu faceți această greșeală. PSD este adânc înșurubat în toate instituțiile statului. Resetarea statului se poate face într-un singur fel, prin vot. Numai prin vot ne eliberăm de rămășițele comunismului”, a arătat președintele, spunând că „garantul democrației trebuie să fie fiecare cetățean cu ștampila de vot în mână”.

”Este foarte important să spunem oamenilor ce vrem să facem cu România iar voi știți foarte bine din campaniile locale. Le spuneți oamenilor fiecare în localitatea lui ce dorește să facă, fiecare explică electoratului cât de important este ca proiectele să fie nu doar finanțabile ci aduc și o îmbunătățire. (…) E nevoie de optimism, de entuziams și de convingere, oamenii trebuie să își dorească să ne aleagă”, le-a mai transmis președintele țării liberalilor.